RSS

Remixez-not!

19 ian.

Nu mă pricep deloc la muzică, oricât de mult mi-aș fi dorit să am măcar o brumă de talent(vocal sau instrumental) nici o șansă, Afonă! Atalent! scrie mare pe mine. Cu toate acestea îmi place să ascult muzica, muzica bună, ca melodioasele manelele. Las manelele deoparte, de data asta(dar nu scapă ele, nici nu știu de ce le-am pomenit) și mă iau de…remixe/remixuri. Prin remix a se înțelege varianta fugită iute alertă a unei melodii care în original nu e așa.
Știu că mixul potrivit se găsește tare greu, dar remixul? După mine, nu există! Și nici nu înțeleg rostul unui remix. Să strice minunăția de melodie originală, eventual. Am mai auzit de-a lungul tinerei mele existențe câteva remixe/uri la melodii cunoscute și îndrăgite de public, dar până azi nu le-am băgat în seamă. Azi am auzit la radio, la radiioo, un remix la Mad World și m-a lovit întrebarea: ”care-i treaba cu remixele/urile astea?”
Nu prea vreau să știu. Oamenii au nevoie de alternative, asta am înțeles, dar dacă o piesă are inițial un iz melancolic sau deprimant, versuri line, de ce să nu rămână așa? Dacă eu vreau să-mi tai venele/ să-mi plâng de milă pe cutare melodie anume creată pentru așa ceva, cum mai pot să o fac, dacă melodia are un ritm alert?(Adrina ar zice: la viteză!ahahahaha). Oi fi eu mai succită și nu știu să apreciez adevărata valoare a unei melodii remixate…
Oricum, prefer o interpretare intrumentală, vocală, rock(mai soft așa, nu satanistă) sau mai știu eu cum, numai remix(house/tehno, dubstep) să nu fie.

*prefixului re-, în acest post, îi este atribuit sensul de repede

Așa-i că nu există termen de comparație?
vs

 

Etichete: , , ,

Lasă un comentariu