RSS

Arhive pe categorii: Deplasări în alte lumi

Cheile Galbenei

Ne-am lăsați păcăliți de nerăbdarea( trecuse un an) de a descoperi absolut tot ceea ce a rămas nevăzut de ochiul nostru și am pornit la drum. Înainte de satul de vacanță Boga un indicator ne zice Cheile Galbenei, iar un drum forestier destul de prost ne duce fff aproape de chei( cam la vre-o 2 km).

Echipați de drum, am pornit…totuși parcă îmi lipsea ceva, în comparație cu anul trecut, nush ce. Poate mai mult soare și mai putină umezeală aș fi dorit. După o săptămână prea ploioasă, pământul încă nu se uscase, stâncile erau încă umede, iar vremea tot capricioasă. Norii și mișcarea lor, culoarea lor erau tot timpul în atenția meteorologului șef(El), în cazul în care venea ploaia să fim pregătiți(deși niciodată nu suntem suficient de pregătiți când vine vorba de natură).

Prima oprire: Izbucul Galbenei; urcușul până în pădure a fost destul de obositor datorită noroiului, dar și datorită lispei mele de antrenament( ce să fac, dacă sunt o bleagă??), deși cu o zi înainte am făcut un traseu de încălzire. Izbucul era destul de tulbure, verde-albăstruiul de anul trecut era o amintire acum; semn că apa va fi furioasă și învolburată, că …Am făcut pozele fără de care nu se putea, mai ales acum are o nouă jucărie: D5000, hehe…

   

Am mers mai departe, cu multe opriri pt poze, la un moment dat m-a prins și pe mine microbul și am abuzat de aparat. Și Galbena era totuși frumoasă, avea ceva ce te speria și te atrăgea în același timp.

A urmat o porțiune cu pereți de stâncă, destul de abrupți, unde a trebuit să cobărâm cu ajutorul unor lanțuri ( harta ne spunea: trecere periculoasă). Am făcut față tare bine, m-am ales doar cu niste lovituri în cot(minore). Uite o grotă, intrăm, vedem apa care și-a croit drum printre stânci, poze, poze, mâncăm să prindem energie…și ceva ni se pregătea.

 

Dap, ajungem la faimoasa Cascada Evantai, o frumusețe de cascadă, pe lângă care trebuie să trecem pentru a merge mai departe. Ei, aici a fost aici, încă o dată natura ne-a dat de înțeles că ea poate să fie de neîmblânzit (nu că ar trebui îmblânzită) uneori. Două obțiuni aveam: o luam prin apă, prin albia apei sau pe cablurile ce erau prinse bine în stâncile ce străjuiau albia Galbenei. Alegem cablurile, lucru ce îmi provoacă panică…dar trebuie să o fac și pe asta pentru că înapoi nu vreau să mă întorc, știu că ne așteaptă alte lucruri frumoase de văzut, Galbena e plină de surprize!

Începutul este promițător, reușesc să țin ritmul, însă pe o porțiune, nu găsesc prize pt picioare, stânca nu are nici cea mai mică asperitate, nimic, iar forța mâinilor mele e zero, așa că alunec și cad… Noroc că apa nu e atât de mare( până la genunchi) și cad, inițial în picioare…apoi mă dezechilibrez și ajung în apă…Îmi trece sperietura și mă urc din nou pe cabluri și ajung cu bine pe uscat. Un prim sentiment care m-a încercat a fost să abandonez, nimic nu mă mai interesa, nu mai îmi păsa de nimic, tot ce doream era să ajung la civilizație, să mă usuc. Mi-am schimbat hainele și am dat asigurări că sunt bine, că nu m=am lovit, mi-am tras puțin sufletul și iar m-a furat peisajul…am început să fac poze, se pare că am depășit momentul.

Mai luăm puțin contact cu apa, voit de data asta și iată-ne la o altă trecătoare pe stânci: la lanțuri! Din partea opusă trec niște drumeți(așa am zis inițial), unul dintre ei ne spune: acesta e chiar ghinion!! Să așteptați să treacă 60 de persoane! ?????Poftim??? Oamenii ăștia!! Și am așteptat și mi-a fost frig și a început să plouă, dar am trecut în final :).

După o mică pauză, nelipsitele poze, ne-am luat rămas bun de la chei și duși am fost.

În câteva ore eram ajunși la pensiune…murdari, mai mult sau mai puțin uscați, obosiți, dar cu un sentiment de mulțumire și încântare…Ne-am pus la somn pentru că ziua următoare ne așteptau altele….

p.s.: după ce am dat jos mizeria de pe mine, am văzut că îmi fac cu ochiul niște vânătăi de toate urâțimea, mai ales pe picioare. Având în vedere că la o atingere mai apăsată pielea mea face urât, nici nu mă așteptam la altceva.

 
 

Etichete: , , , , , , ,

am fost !

Și m-am întors.

Am decis să ne doară în c** de vreme și am pornit la munte, zona Padiș-M-ții Bihor, mai exact. Am lăsat în spate câmpia, veșnica mpie și am pătruns nerăbdători pe teritoriul munților. Am lăsat baltă pentru câteva zile viața ”minunată” de la oraș și ne-am îndreptat spre altceva.

Chiar dacă ar trebui să mă simt aproape de natură zilnic, doar atunci și acolo am simțit lucrul acesta cu adevărat(sau poate l-am simțit mai puternic). Inițial, am pornit cu gândul de a-mi mulțumi orgoliul: pot să-mi depășesc limitele și să cuceresc necuceritul. Eh, pe drum/drumuri m-am temperat și am văzut o altă perspectivă. Anul trecut am luat totul ca pe un joc cu Start și Final. Acum am învățat că trebuie sa fiu prevăzătoare și precaută, că pot să îmi depășesc limitele, dar până la un punct, că pot să fiu o simplă gâză în mijlocul naturii.

Oricum, natura e frumoasă tare, de multe ori ne agrează, parcă anume își întinde brațele pt. ca noi să putem descoperi nestingheriți minunile ei. Ca să nu mai pomenesc de sentimentele ce le poate isca într-o biată inimă de om. Alteori,  însă, ne spune NU! Aici nu aveți voie și nu vă las să-mi invadați frumusețile!  Și ce ravagii face când e supărată pe micile furnici-oamenii.

De conceptul de concediu, nu mai zic decât: ce viață! Asta în ideea în care se face ceva în acest timp, bineînțeles în limita posibilităților financiare(din păcate, de bani depind multe).

Concluzia: am vrut și mi s-a dat!

 
 

Etichete: , ,