RSS

Arhive pe categorii: Doar atât!

La mulți ani, române!


Când zic române mă refer la românul de demult, din vremuri vechi și străvechi. Onoruri merită românii care credeau în România, care se jertfeau pentru ea și care o aveau în sânge. Românul de atunci știa să îndure ( nu zic că cel de acum nu are de îndurat) și o făcea fără să se lamenteze, strângea din dinți, iar când nu mai putea, punea mâna pe topor și își apăra drepturile și Țara. Dorea o țară mai bună pentru toți…
Refuz să omagiez românul de azi! Nu (mai) știe ce înseamnă Țara, îndură multe, dar din vina lui, iar când nu mai poate se lamentează, dă vina pe alții, e mai ușor așa. Românul de acum își dorește o țară mai bună, dar nu pentru toți, ci doar pentru interesele lui proprii și personale…
Cu toate acestea, mi-aș dori să mai fie fi români care își iubesc mâniaRo_mână în adevăratul sens al cuvântului. Cum ar zice imnul: DEȘTEAPTĂ-TE române!
Din păcate întrebarea dureroasă este cum? Până ne dezmeticim ce și cum, în onoarea celor ce au fost:
JOS PĂLĂRIA!

Tema de casă: Eu sunt român? Tu ești român?

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 1 Decembrie 2011 în Doar atât!

 

Etichete:

Doar atat!

Sper ca ii va fi bine , oriunde ar fi….

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 26 Iunie 2010 în Doar atât!

 

bunicul

Dacă aş putea alege, dintre toate tipurile/ „profesiile”/ etc. de oameni aş alege să fiu bunic. Nu ştiu de ce, dar a fi bunic mi se pare super tare( cum zice lumea cul). De fapt, s-ar putea să ştiu. De când lumea, o figură a unui bunic(mai ales a bunicilor mei) mi-a inspirat încredere, înţelepciune şi siguranţă. Când privesc un astfel de chip am impresia că într-adevăr există echilibru şi linişte. Prin fiinţa lui îmi aminteşte că nu sunt un fir de păpădie suflat de vânt în toate zările, ci simt că am nişte rădăcini, undeva, oriunde…

Printre primele amintiri pe care le am, se numără cele cu bunicul( unul dintre ei). Figura gravă, calmă, severă şi blândă în acelaşi timp mi-a rămas întipărită în minte. Câteodată, noaptea, când închid ochii, parcă îl văd, exact aşa cum era, iar imaginea lui îmi este atât de clară. Bunicul m-a învăţat de toate, să fac prostii, să fiu cuminte( câte lecţii de învăţare de minte îmi dădea)…iar poveştile spuse de el, seara înainte de culcare, mmmm….ce-i plăcea să inventeze poveşti, numai să le facă pe plac nepoatelor. Foarte multe poveşti uitate au fost, dar momentul şi clipele acelea sunt vii, foarte vii în inima nepoatelor….

Celălalt bunic mi-a arătat cum stă treaba cu noţiunea de familie( cel puţin cea compusă din soţ şi soţie). Chiar dacă soţia ta e o scorpie, după 50 de ani, tot găseşti ceva la ea, ceva ce te-a făcut să ţii la ea şi te rogi pentru binele şi sănătatea ei în fiecare seară. Poţi avea sute, milioane de draci negri sau de toate culorile în timpul zilei din cauza ei, dar seara îi laşi deoparte şi îi spui noapte bună.

Adevărată vorba: cine n-are bătrâni să îşi cumpere! Eu una aş cumpăra bunici fără să stau pe gânduri, dar din păcate cei mai mulţi sunt nepreţuiţi….

Singurele mele regrete legate de bunicii (trecuţi, prezenţi sau viitori) din viaţa mea sunt în număr de trei:

1. Nu am apucat să mă bucur destul de primul bunic…a luat calea cerurilor mult prea repede…

2. Al doilea bunic îmbătrâneşte prea repede, puterile îl lasă, iar eu nu o să pot să mă bucur suficient de prezenţa lui…

3. Dacă o să am cândva copii, nu o să ştie niciodată însemnătatea „bunicului”(din partea mamei)….pentru că cel care ar avea de îndeplinit acest „rol” nu e în stare… moraliceşte vorbind…

Cu toate acestea eu mă bucur că s-a inventat „bunicul” !

 
Un comentariu

Scris de pe 30 Martie 2010 în Doar atât!, Numai cu şi despre

 

Etichete: , , , ,

doar atat!

doar atat!

 
Un comentariu

Scris de pe 23 Martie 2010 în Doar atât!

 

Etichete: