RSS

Arhivele lunare: decembrie 2011

Am primit scrisoare..lalalalalalala

Tot am mai scris despre corespondență și a scris și Adri și nu știu cum, dar am ajuns să ne scriem..hehehe..
Au trecut mulți ani de când practicam sportul acesta, când mă gândesc la primele scrisori pe care le-am trimis..mă distrez copios. Să revenim, ziceam că e așa frumos să primești o scrisoare. De ce?
Pentru mine e mai specială scrierea când cineva o face de mână, e mai personală așa. Ca să nu mai pomenesc de așteptare, pfff, e așa emoționant când știi că trebuie să primești ceva, dar nu știi când, iar când ai primit-o, cred că e de la sine înțeleasă bucuria. Și după ce ai deschis-o și începi să citești te luminezi la față(asta dacă sunt vești bune, clar) și parcă o auzi pe persoană cum îți povestește.
Eu am primit ieri o scrisoare și m-a bucurat atât de tare! E așa plăcut să vezi că cineva drag se gândește la tine! lalalalalalalalala
Tema de casă: e frumos au ba să primești scrieri(cu vești bune clar) pe hârtie ?

Reclame
 

Etichete: ,

doftoriceala continuă

– gargară cu sare
– mâncăruri soft, dar mi-e o foame de leu
– am trecut pe antibicotice, ceva mai ușor pt început
…………și tot aș mânca…

editare ulterioară: nu m-am curățat încă, se putea să fiu și mai bine, dar nici rău nu sunt. aspectul mâncare e aproape rezolvat, acum trebuie lucrat puțin la partea de vorbire, am trecut la răgușeală.

 

Beteșug!

*tentativă de jurnal de boală*
Am primit cadou, de după Crăciun, o amigdalită în stare incipientă, betegeală ce se anunță a fi una de toată frumusețea. Asta drept răsplată că am fost nerecunoscătoare pentru ce am și pentru că am zis că Moș Crăciun a murit( alte cauze nu îmi vin în minte).
Cum nu prea îmi place să iau medicamente, mai ales antibiotice, am ales variantă băbească, pt. început, judecând după simtome: durere la înghițire, durere de cap și frisoane slabuțe. Am citit mai multe tratamente și am ales câteva:
– Gargară cu apă călduță și sare(asta avea efect când mi se imflamau amigdalele): m-aș fi oprit aici, dar nu mi-a fost mai bine
– Am supt câteva bobițe pentru dureri de gât
– Mi-am făcut o compresă dintr-un cartof ras și spirt, am ținut-o vre-o două ore pe gât
– Un ceai de mușețel cu tei călduț
– Un paracetamol
– Trei felii de pizza(dar astea cu siguranță nu m-au ajutat la nimic, poate mi-au făcut mai rău)
* toate acestea au fost luate în decurs de 4-5 ore.
Acum mă simt puțin mai bine, nu mai salivez excesiv, înghit mai bine și nici urmă de frisoane. Cu toate acestea, mă cam sperie faptul că vine noaptea, atunci se accentueză totul. Momentan mai iau niste bobițe de gât(da, le sug!), iar peste noapte aș mai încerca o compresă, cu ce nu știu încă.

 

Etichete: , , , ,

Tristețe de Sărbători

Dacă tot e Crăciunul, ar trebui să scrie și Serrenis un post vesel, dar după ce s-a consultat cu Adrina, a văzut că nu poate face asta, așa că:
Majoritatea mesajelor din această perioadă, pe lângă tradiționalele urări de sănătate, fulgi, lumină și fie ca, conțin și o urare care spune: alături de cei dragi. Nah, anul acesta, pe mine m-a dat gata. Aproape toate mesajele pe care le-am primit mi-au urat acest lucru. Acum vin eu și zic: care lângă cei dragi? Că cei mai mulți sunt plecați/stabiliți în alte parte.
Serrenis și alții ar zice, ce noroc cu telefonia mobilă și internetul, că așa ținem legătura cu cei dragi, dacă nu sunt lângă noi. Dreptate le dau, dar Adrina ar zice că e și mai trist să ții legătura cu ei, dar să nu îi ai lângă tine. La ce folos că vorbesc la telefon, dacă nu pot să văd persoana respectivă și nu ne petrecem puțin timp împreună, oare așa nu sunt mai izolată decât dacă nu aș avea nici un mod de legătură cu ei, cei dragi? Adrina urăște treaba asta, mai ales acum de Crăciun…pfffff…
și căte ar mai fi de zic, dar mai bine o lăsăm pe altă dată, pe după Sărbători, poate se mai calmează spiritele.
Pace!

 

Etichete: ,

Pseudosupărări și alte cele, în loc de scrisorica pentru Moșul

Aș vrea să cred că Moș Crăciun există… Mai demult credeam cu siguranță, eram tare cuminte(exagerat de cuminte) și venea în fiecare an, adică îmi dădea cadouri, că astea contează cel mai mult, nu-i așa? Să primim cât mai multe și cât mai scumpe. Acum, tot cuminte am rămas(din păcate), dar nu mai vine, nici măcar un cadou ieftin tare și mic nu mai îmi duce.
Ce contează de Sărbători și nu numai atunci, este iubirea, așa zicea un film pe care îl văzui aseară. Un zâmbet și o îmbrățișare din partea cuiva drag face cât multe cadouri materiale. Perfect adevărat aș zice, dar dacă nu ai persoane dragi sau dacă nu ai suficiente persoane dragi care să te facă să te simți iubit/iubită? Eh, le cauți, aș zice iar. Dar dacă nu știi unde sau cum să le cauți sau nu există astfel de persoane? Uite-mă și pe mine acum, prea multe întrebări, dacă dacă dacă, nici un dacă, fie ca…..ahahahahaha.
Și nu, nu sunt de acord cu: se sărbători să fim mai buni, bla, bla. De ce să nu fim mai buni tot timpul? De ce, de ce de ce? Iar întrebări!
În fine, spor la îndopat până la refuz, la beut până la beție și la colindat pentru cât mai mulți bani!
Și ca să nu fiu rea( să nu se înțeleagă greșit, că mie îmi place Crăciunul, doar că): Crăciun fericit să avem, cu toții!

p.s. oricum lumea e nebună rău. Un copil venit-a azi dimineață cu colinda și cineva i-a zis: veniți mai târziu cu colinda, mai după masă, că așa se vine! Copilul nervos, mai mai să nu sară la bătaie: păi ce? Eu am toată ziua la dispoziție să vin când vrei tu? Mai târziu nu pot eu!!! Deci, morala? Colindele se dau cu porția, doar în anumite intervale de timp!

 

Povestea cititului

Când eram mică și nu știam să citesc, pe când trăia bunicul, nu era seară (în vacanță) fără câte o poveste, fie că era inventată, fie nu. Și uite așa s-a aprins curiozitatea…
M-au învățat la școală să citesc și atunci poveștile românești, basmele nu au mai avut scăpare. Au urmat la rând basmele stăine, anonime, devoram tot.
În adolescență citeam pentru a afla cum gândeau diverși autori sau cum anume gândesc personajele din diferite epoci, prin ce situații de viață trec.
De multe ori, citeam pentru pentru a-mi imbogăți vocabularul, pentru exercițiu, pt. a ști cât mai multe, pentru a învăța… Alteori, citeam pentru a evada din realitate.
De cele mai multe ori, citesc pt. că îmi place, pentru că POT!

 

Etichete:

La mulți ani, române!


Când zic române mă refer la românul de demult, din vremuri vechi și străvechi. Onoruri merită românii care credeau în România, care se jertfeau pentru ea și care o aveau în sânge. Românul de atunci știa să îndure ( nu zic că cel de acum nu are de îndurat) și o făcea fără să se lamenteze, strângea din dinți, iar când nu mai putea, punea mâna pe topor și își apăra drepturile și Țara. Dorea o țară mai bună pentru toți…
Refuz să omagiez românul de azi! Nu (mai) știe ce înseamnă Țara, îndură multe, dar din vina lui, iar când nu mai poate se lamentează, dă vina pe alții, e mai ușor așa. Românul de acum își dorește o țară mai bună, dar nu pentru toți, ci doar pentru interesele lui proprii și personale…
Cu toate acestea, mi-aș dori să mai fie fi români care își iubesc mâniaRo_mână în adevăratul sens al cuvântului. Cum ar zice imnul: DEȘTEAPTĂ-TE române!
Din păcate întrebarea dureroasă este cum? Până ne dezmeticim ce și cum, în onoarea celor ce au fost:
JOS PĂLĂRIA!

Tema de casă: Eu sunt român? Tu ești român?

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 1 decembrie 2011 în Doar atât!

 

Etichete: