RSS

Arhive pe categorii: Draci negri!

Azi am servit draci de toate culorile!

Cum nu se poate să treacă timpul fără să nu trăiesc câte un episod telenovelistic, făcut poate chiar de mâna mea. Așadar, povestea începe cu un țrrr de telefon(luna amară,unghii de drac):

O voce groasă de bărbat: Bună ziua?domnișoara…?…ați aplicat pt….?
Adriana:Da
Serrenis: ieyyyy m-au sunat pt. un job!!!
Vocea groasă: interviul e astăzi la ora 18 la Hotel….
Serrenis:?! E ora 12, nu e în localitate…
Adriana: Din păcate nu pot ajunge azi…
Serrenis: numai dacă se teleportează, pffff
Adriana: dacă se poate reprograma, chiar și mâine dimineață, nu contează ora
Vocea groasă: Da, azi e interviul la ora 18, dar dacă se mai fac interviuri vă anunțăm noi.
Adriana: Vă mulțumesc, la revedere!
Adrina, Adnana: wtf?????ce pana penelor a fost asta? Bine că nu a sunat cu jumătate de oră înainte de interviu!
Serrenis: e interviu colectiv? De e bătută în cuie ora? Nu se mai cade la un ”acord”comun privind programarea unui interviu??

Acum, eu și celelalte eu-uri, nu mai înțelegem nimic, credeam (se pare prost) că un interviu nu se programează în aceeași zi în care a fost contactat candidatul( e a doua oară când o pățesc). Ok, recunosc că caut job, dar asta nu înseamnă că nu mai fac nimic altceva decât să aștept telefonul angajatorilor, adică am și eu o viață(mai mult sau mai puțin), mai fac câte o treabă de muritor ordinar și pe deasupra îmi place să îmi planific(din timp) activitățile, mai ales când vine vorba de un interviu, pt. care se presupune că trebuie să te pregătești oleacă.
Știu că perioada actuală e una foarte grea, știu că locurile de muncă nu sunt pe toate gardurile, știu că angajatorii au de unde alege, iar mulți viitori angajați sunt la degetul lor mic, dar chiar așa?
Singura explicație care mi se pare mai plauzibilă este că joburile pentru care am aplicat sunt fakejobs (cum numai eu știu să le găsesc) și prin urmare nici recrutarea nu este una eficientă și profesionalistă. Sau poate am eu pitici pe creier și mămăruțe-n sânge (sau mă iau după Serrenis și Adrina). Totuși, mă întreb, ce să este oare?
Un mare merde și mulți draci de toate culorile!

Anunțuri
 

Etichete: , , , , , ,

Cum o iau pe arătură…


Mi-e frică să nu mă las devorată de demonul care m-a împins în trecut, de atâtea ori, să rup legături. Știu foarte bine că sunt o handicapată sentimental și totuși am încercat să mă schimb. Poate ar trebui să mă opresc pt. că se pare că nu voi reuși niciodată…
Dacă stau să analizez, cam toate toate persoanele de care m-am legat nu treceau printr-o perioadă tocmai roz. Pe multe le-am întâlnit în momente când doreau să obțină ceva și luptau pt asta, iar eu le-am susținut cât am putut. Poate aș fi vrut să fac ceva sau să zic ceva, dar am tăcut și am fost alături de ele, tocmai pt că știam că le este greu. Ce este ciudat, e că exact în momentul când dădeau semne că le va merge mai bine, eu mă dezlegam de ele, adică puneam punct.
Mă întreb, cum să lași o persoană, care a dat de bine? În mod normal o ții lângă tine pt. că îți va merge și ție bine, așa-i? Se pare că eu fac exact pe dos….
Dar oare, de ce fug eu de bine? Pentru că nu știu cum e și nu vreau să văd? Nu cred! Mi-e frică, oare, că persoana de lângă mine se va schimba și nu va mai avea nevoie de mine? Hmm, posibil. Sau poate mi se pare, că e/va fi atât de absorbită să își atingă obiectivele, că pe mine mă va neglija și nu îi va mai păsa atât de mult de mine? Cred că da!
Sau poate aștept o persoană care să mă salveze de mine însămi și încă nu am întâlnit-o.
Dar, mă întreb, vreau să fiu salvată? ???

 

Etichete: , , , , , , , , ,

bleah!

grețoșenie, mizerie și gunoaie…doar atât!

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 9 Mai 2011 în Draci negri!

 

Etichete: , , , , , ,

friends or not?

I need my friends around….îmi place să „cimentez” relaţiile cu prietenii mei…mă interesează viaţa lor, îmi fac griji pt. ei, când e cazul, le sunt alături şi bineînţeles le duc dorul când nu îi am aproape şi fac tot posibilul să îi văd….

…………..se pare că doar mie îmi pasă, lor le e tot una dacă  suntem prieteni sau nu……

…………….foarte bine…………..nu mă mai implic……..îmi e egal, m-am săturat să investesc timp,  sentimente & co. în relaţiile de prietenie…. sweet loneliness here i come :))

 

Etichete: , , ,

m-am amintit şi m-am enervat

Când veneam eu agale spre casă, acum seara, ce-mi văzură ochii??? NU văzură un făt cum numai eu îl văd frumos ci văzură (ce-i drept că era cam mare distanţa) un om ( un beeeppppp de om) care scuipa o flegma din aia sănătoasă( vorba vine, că numai aşa nu era)…şi atunci mi-am amintit: NU SUPORT persoanele care scuipă şi îşi lasă urmele( de salivă, microbi etc) pe unde merg.

Sincer, de multe ori tot m-am gândit la asta şi frăţică, asta e nesimţire. Pur şi simplu nu pot să înţeleg fenomenul, adică de ce trebuie musai să scuipi pe jos, ia o batistă frumos şi foloseşte-o sau abţine-te, ce pana mea că doar eşti bărbat!!!!( zic asta pentru numai pe ei i-am văzut în postura asta, deci pe ele le las în pace, deocamdată).

Dacă stau să mă gândesc peste tot e plin de scuipat( scuipaţi) : pe coridorul căminului meu, la baie, pe alei, în curtea facultăţii, în parc, pe teren, serios acum….zici că lumea nu are altă ocupaţie în afară de scuipat…fff draguţ….Ce mă nedumereste pe mine e faptul că nu se simt deloc jenaţi atunci când fac acest lucru perfect normal. Eu una nu am cei 7 ani de acasă ( că nu mai suporta mama să mă ţină acasă şi m-a tr mai repede la şcoală) şi tot mi-ar fi ruşine să scuip pe jos, mai ales dacă m-ar şi vedea lumea. În plus mi se pare cam nesănătos să scuip eu pe jos, saliva mea să se evapore şi să plutească aşa nestingherită de la om la om( nu ştiu dacă se întâmplă aşa, eu aşa îmi imaginez) dându-le tot felul de micorbi…De fapt, ce mai, dacă sunt eu darnică, să fie pt. toată lumea, fără număr, fără număr!!!!!!!!!!!

Şi ce e mai trist ( că şocant nimic nu mai e azi) că scuipă chiar şi persoane de la care nu te-ai fi aşteptat, adică nah, din prima impresie nu ai zice că sunt aşa de needucate… Oricm, eu le urez celor care practică sportul asta de bun gust fie să moară înecaţi în propria salivă, fie să li se usuce limba în gură sau să fie obligaţi să lingă toată viaţa scuipaţii celorlalţi…şi încă câteva urări de bine pe care nu le spun pe post….muahahahah…..

P.S. cică şi chinezii scuipă, hmmm….

P.S.2: am găsit şi culmi cu scuipat :   Sa scuipi o baba intre oki si so intrebi de ce plange…asta nu e funny, trebuie să mai caut…

P.S.3: dacă mai văd un scuipător o să îl întreb de ce face asta şi apoi îi spun că e nesimţit (sper să nu îmi facă ochii negrii sau să mă scuipe)

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 26 Noiembrie 2009 în Draci negri!

 

Etichete: , ,

moşule!

<Adriana mergea regulamentar pe trotuar când vede tramvaiul, grăbeşte pasul deşi nu e tocmai convinsă că o să-l prindă, în final îşi zice : hai să fug că poate îl prind. Nimic mai simplu, începe şi fuge, dar din păcate se face verde pt tramvai şi Adriana ştie că nu mai are rost. Ce frumos ar fi fost dacă povestea s-ar fi terminat aici, dar cum Adriana nu prea are happy ending-uri, povestea continuă.
Ce am omis (voit) a fost schimbul de replici dintre Adriana şi moşul. Moşul coborâse din tramvaiul după care fugea Adriana şi a văzut-o cum fuge; în loc să o încurajeze sau să tacă dracului din gură, moşul ce face???? Începe să râdă de Adriana: „ dus e tramvaiul..hahahaha!” vorbind pe un ton ffff ironic şi jignitor, superior chiar, aruncându-i şi nişte priviri din cele mai răutăcioase fetei.
După ce a văzut că nu prinde tramvaiul Adriana porneşte spre moşul care nu ajunsese prea departe. Să te ţii, de aici încolo:
„- Auzi tu???? Cine te crezi să vorbeşti aşa??? Huh??? Care e problema ta că nu prind eu tramul??? Te încălzeşte cu ceva??? De ce nu îţi vezi de pensia ta şi de puţinii ani sau luni pe care le mai ai de trăit??? Mă priveşte în totalitate dacă prind sau nu tramvaiul şi în plus nu sunt atât de retard încât să nu îmi dau seama că nu mai am şanse să-l prind, nu trebuie să îmi spună cineva, mai ales pe un astfel de ton.
– Mă leşi??? Că tineretul din ziua de azi e nesimţit şi de o neruşinare grasă. Nu mai aveţi pic de respect în voi pt. absolut nimic.
– Exact aşa cum spuneţi, de aceea cedez de fiecare dată scaunul persoanelor în vârstă, ajută băbuţele să urce sau să coboare nişte scări, salut tot timpul babele nesuferite din faţa blocului, care de tot timpul se holbă la mine de parcă aş fi ciumată, nu??? Pt. că sunt nesimţită, aşa-i??
– Ştii ceva, fatăăăă??? Ia lasă-mă în pace, nu am ce discuta cu astfel de panarame!!!! Hai sictir….
– Poftim? Panaramă??? Da??? Atunci ia de aici moşule….”

Şi Adriana începe şi îl împinge pe moş şi îi dă la palme şi la pumni până îl pune la pământ. Apoi dă-i la şuturi în fund şi la înjurături cu nemiluita…îi ia basca aia idioată de pe cap şi i-o calcă în picioare….la sfârşit îl scuipă pe moş drept între ochi şi merge liniştită să aştepte următorul tramvai. End of story.

P.S.: ce bine că eu nu am fost azi Adriana şi nu i-am spus nimic moşului, pt. că eu nu sunt agresivă şi nu îmi place să rezolv lucrurile prin violenţă şi nici să le vorbesc persoanelor în vârstă la per tu.
P.S.2: mica relatare de mai sus este doar o ficţiune (cu mici fărâme de adevăr, total neînsemnate) şi trebuie tratată ca atare.

 

povestea cărţilor

Ca tot omul care se plictiseşte şi vrea să facă ceva cu timpul său, aşa am vrut şi eu. Am găsit în final o bibliotecă (de ceva săptămâni tot caut) şi merg să îmi fac legitimaţie. Intru cu inima plină de entuziasm, în curând o să am cărţi, multe, multe şi o să citesc…uuuuu….Le întreb pe doamnele bibliotecare de legitimaţie, foarte amabile îmi spun că trebuie să plătesc 3 lei, să dau buletinul şi să completez un formular, doar 3 paşi spre fericirea mea. Deja mă şi vedeam cu un braţ de cărţi :). Apoi mă întreabă dacă sunt din municipiu, iar eu zic că nu. Acesta a fost momentul decisiv în „lupta” mea cu plictiseală, se pare că dacă nu sunt din municipiu(dar sunt din judeţ) nu pot să îmi fac legitimaţie de bibliotecă. Parcă mi-ar fi dat cu ceva în cap, le spun frumos că sunt din judeţ, iar biblioteca se numeşte „judeţeană”(nu ar trebui să poată lua cărţi oricine din judeţ?) şi eu vreau să citesc, dar degeaba pt. că „NU se poate, ne pare rău…”. Mirific, bine că există biblioteci să putrezească toate cărţile în ele şi să nu le citească nici dracu’. Sunt super nervoasă, adică eu nu înţeleg, lumea nu prea mai citeşte(oricum nu ca mai demult), tinerii merg foarte rar la biblioteci (nu mai împrumută cărţile, cer bani de la părinţi să le cumpere), sunt mii de cărţi care aşteaptă să fie atinse, descoperite, şterse de praf şi uitare şi citite…dar nu, nu toată lumea are acest drept.

Serios acum, eu tot nu înţeleg, recunosc că logica mea are de suferit de multe ori şi că nu ştiu cum stă treaba cu multe lucruri, dar chiar aşa??? Unu : e bibliotecă, deci au toţi dreptul să se folosească de ea, că doar de aceea s-a inventat. Doi(acceptând ipoteza că biblioteca nu e pt. toţi): e judeţeană, ce pana mea înseamnă asta? Eu înţeleg că se referă la judeţ, la totalitatea localităţilor, deci dacă sunt din judeţ pot să iau cărţi. Trei (în ideea că judeţeană nu înseamnă ce înţeleg eu) : de ce nu există şi situaţii speciale, adică să existe legitimaţii externe de exemplu, bun, nu sunt din municipiu, judeţ, etc., dar pot să îmi fac legitimaţie în calitate de cititor extern. Concluzia: un mare căcat, dacă aş auzi de la cineva fraza : „eu vreau să citesc , dar nu pot pt. că nu pot să iau cărţi de la bibliotecă”, aş rade de m-aş prăpădi, serios, şi aş face la glume pe seama persoanei ohohoho. Dar nu pot să fac asta pt că e vorba despre mine şi mă enervează la culme. Dacă nu mi-ar fi atât de dragi cărţile aş renunţa definitiv la ele, după o asemenea întâmplare, dar cum eu iubesc cărţile nu  să fac aşa ceva doar pt. că de la bibliotecă nu pot să împrumut cărţi. Tot timpul există altenative:D.

Povestea se termină cu bine totuşi, ca în basmele cu zâne(da fix!). M-am oprit la un chioşc de ziare şi m-am hotărât să îmi cumpăr o carte că şi aşa se face mare campanie cu ziarul şi cartea(aici nu comentez că la începutul campaniei căutam că disperata pe la toate chioşcurile după ziarul cu pricina şi tot degeaba). Testez terenul, mă uit la ofertă şi nimic nu îmi este pe plac…offf…se pare că îmi este sortit să mă las de citit, dar stai, ce îmi văd ochii…oh da, o carte: Romanul adolescentului miop, de M. Eliade. Aleluia, evrika!!!!! De câteva zile aveam poftă de Eliade…deci se pare că cineva acolo sus mă iubeşte. Întreb cât costă şi o iau, nu a fost scumpă, dar având în vedere că momentan nu am nici un venit şi că primesc bani de la familie, nu prea e ok să cheltui bani. În fine, nu mă interesează, fac greva foamei dacă trebuie sau în cel mai rău caz o să accept statutul de parazitul familiei, fac orice pt. o carte bună. Am zis!!!!

Am emoţii, nici nu am scos cartea din ambalaj, aşa frumos se uită la mine că mai mai că o înrămez  :p. Gata am desfăcut-o, o iubesc deja, de la prima atingere…mmmm…e aşa de roşie, are coperta groasă, paginile nu miros a vechi(deşi mi-ar fi plăcut, dar asta o rezolvă timpul) şi e groasă, hehe, are 460 de pagini, exact cum îmi place mie şi în mod ironic e de la Biblioteca pt. toţi…ahahaha. Acum mai trebuie să îmi placă ce conţine, dar asta nu e grav pt. că oricum mi-a îmbucurat ziua şi în plus e a mea, dap, dap, dap, încet, încet poate că o să am din nou cărţi în bibliotecă, ştiu că nu vor fi ca celelalte pe care le-am pierdut( de fapt, am fost privată de ele), dar…

P.S.: mă gândeam să merg la bibliotecare să le rog să mă lase să citesc acolo, la bibliotecă. Aşa o să fac dacă nu găsesc alte soluţii, nu scapă ele (cărţile, bibliotecarele) aşa uşor de mine….muahahaha…

 
2 comentarii

Scris de pe 1 Septembrie 2009 în De plânsul râsului, Draci negri!

 

Etichete: ,