RSS

Arhive pe categorii: Humanul din noi

Rup tăcerea…

M-am îndrăgostit la prima vedere, nici nu credeam în așa ceva..hehe…Totul a început cu o poză, pe net(cum se poartă de ceva vreme) și cu 2 cuvinte:

Caut stăpân(ă), așa scria Lau. De fapt, un pisoiaș drăgut își căuta familie…

Îmi plac animalele, dar nu cred că am avut un animal preferat(asta în mod constant). Recunosc ca nu prea mă dădeam în vânt după pisici, dar când l-am văzut  pe Pisic, am știut că nu mai am scăpare. Imediat ce l-am văzut am simțit ceva (ce anume nu știu), cert e că m-a fermecat. Așa aș fi vrut să îl iau la mine acasă, dar din păcate nici eu nu aveam casă, ”stăpân” căutam și eu( sau aveam nevoie, nu căutam neaparat). Atunci m-am hotărât să îi caut un stăpân, dar fără nici un rezultat L. În final, am reușit să conving un prieten să îl ia,  așa rămânea în familie și știam că pot să îl văd când vreau.

Pisic nu are o poveste spectaculantă, a fost găsit când era mic în fața unui bloc și cam atât. Dar Pisic și-a făcut singur povestea: a fost viteaz și nu a renunțat, a găsit oameni de treabă și acum își face de cap. A ajuns la casă, într-un orășel. A învățat să se urce în copaci(dar nu și să coboare), și-a găsit încă trei prieteni cu care mai făcea pe șefu. A avut pureci, dar a scăpat de ei, a învățat să doarmă afară, să se urce pe acoperiș, s-a împrietenit cu un boxer, s-a făcut iubit și răsfățat de toată lumea. Și câte nu a mai învățat, și câte nu mai face, ohohoho…Și toate astea în doar câteva luni..

Pisicul meu ștrengar( deși nu e al meu și nu a fost) pare să o ducă bine, sper din toată inima să fie tot așa și de acum înainte. Iar acum poze să îl vadă lumea că nu am vorbit prostii:

update pentru Lau

Anunțuri
 
2 comentarii

Scris de pe 26 Octombrie 2010 în Humanul din noi

 

Etichete: , , , , , ,

Dai și primești

Eu sunt mai săritoare de felul meu(căpriță în toată regula), adică îmi place să îi ajut pe ceilalți. Problema mea e că nu prea știu cum, aș vrea să fac din lumea asta un loc mai bun, un loc unde să-mi placă să viețuiesc, să fie toate bune și frumoase, pace și cai verzi pe pereți….ahahaha…clar că am luat-o pe arătură 🙂. Ca să nu mai deviez de la subiect, m-am hotărât sa fac ceva, să ofer ceva cuiva. Datorită lui Pisic sau Tigrisor, m-am mobilizat. Am găsit eu demult un site și nu eram hotărâtă dacă să mă bag sau nu(mă urnesc mai greu) și mi-am tot stors mintea și în final am găsit ceva de oferit(prea puțin zic eu), dar se pare că s-a găsit cineva care să aibă trebuință de nimicurile pe care le-am oferit…

Am concluzionat că e așa de simplu să ajuți(câteodată), printr-un gest sau decizie care ție ți se pare nesemnificativă, poți să fericești ziua cuiva. Ceea ce e cel mai fain e că roata e rotundă și tot ceea ce dai ți se întoarce înapoi, chiar dacă sub altă formă 🙂. Eu am dat niște lucruri pe care nu le foloseam, inițial am vrut să le arunc, din comoditate. Bine că nu am făcut-o, am primit în schimb pt niște nimicuri un sentiment de bine și de mulțumire. Persoana chiar s-a bucurat de ”darul” meu, mi-a mulțumit personal( a și vrut să mă pupe) și public, nah, how great is that??? For me is f…ing great!

Bine că problema poate fii despicată în 15 mii de fire, aici nu am vorbit despre muuulte aspecte mai rele sau mai bune, despre…dar mai bine mă opresc aici că cine știe unde ajung…ahahaha

Morala zilei de azi: așa cum lucruri simple și neînsemnate pt alții, pentru mine sunt lucruri importante, la fel e și în cazul lor. Egoista de mine!

 

Etichete: , , , , , , , ,

Dumnezeu ne ia, dar ne și dă!

Trecând peste unele mici detalii, ideea e că nu mă pot lecui nicicum. Aseară, pe când ploua torențial m-am gândit să fac o actă de caritate. O persoană, nu contează etnia(sau?) cu un bebe in brațe îmi cere cu împrumut umbrela, să meargă până la mașină cu bebe. Eu ca proasta isteața, fiind de bună credință zic ”da, sigur! Vă aștept aici până vă întoarceți”. Ei bine, așa cum era de așteptat, nu s-a mai întors. După socotelile mele a trănit-o un fulger, ca urmare a urărilor mele de bine, acea persoană s-a gândit că e în regulă să profiți de prostia binevoința altora. O fi, ce să zic eu?

Dar cum ziceam, Dumnezeu îți și dă. Mie mi-a dat, tot în seara aceea o situație în care am fost curajoasă(nu foarte tare, dar suficient). Întâmplarea e cu doi câini(ai naibii) de pe stradă, care s-au gândit să ne atace în miez de noapte, pe mine și pe Adri. De obicei sunt bleagă și mai niciodată nu reacționez bine în situații de criză(sau?). Acum, nu știu de unde, dar am avut timp de de toate: tp să mă gândesc dacă nu am ceva mâncare în geantă, să mă văd cu un câine atașat de fundul meu, să mă gândesc că suntem aproape de Spitalul Județean și timp să îmi amintesc că nu trebuie să fugi de câini (că e mai rău). Și m-am oprit și am început să strig la câini, să strig la Adri să se oprească și…….s-a terminat peripeția, câinii s-au întors de unde au venit iar noi am scăpat tefere. Bineînțeles că nu puteam să nu fiu eu însumi, chiar și în situație de criză, ahaha, ghici cum am strigat la câini? ”Nu-i voie, cuțu! Nu-i voie!!!” Până mi-am adus aminte că trebuie să zic ”marș!”…tipic mie!

Hmmmm…..

P.S: lucruri indispensabile când pleci afară- o rudă de salam și un spray cu piper. Iar dacă vrei să faci acte caritabile, hmmm, aici nu știu ce ar trebui sa fac

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Fapte…

Daaaa, am făcut-o şi pe asta!!!!!!! După spusele unora, sunt un erou….pe mine nu prea mă încântă titlul acesta, sper doar că am făcut bine ceea ce am făcut şi ca fapta mea să fie de ajutor cuiva… Şi acum să povestesc (musai, tb să mă laud) despre ce e vorba:

M-am hotărât să-mi vând organele donez sânge….O prietenă e super hotărâtă de ceva vreme să doneze şi abia săptămâna asta a putut…So, m-a racolat şi pe mine, logic, şi pe încă 3 oameni…cam puţini deşi am vorbit cu mai multă lume, dar nah…

Demult tot vreau eu să ajut lumea asta, să fac ceva pt. umanitate, dar din păcate nu prea am ştiut cum sau ceea ce am făcut a fost prea puţin, din punctul meu de vedere. Că tot se spune că am crescut, dacă tot am făcut 22 de ani, trebuie să mă comport ca atare.

Am lăsat extra fobia mea de ace şi mi-am făcut curaj, vai ce greu a fost…de mii de ori am vrut să mă răzgândesc, să nu mai donez nimic…Numai când mă gândeam la ac, la durere făceam atac de panică, nu alta, apoi nişte prieteni m-au încurajat zicându-mi că acul e ff gros, apoi mă gândeam la sânge, altă poveste…Dacă văd sânge, operaţii şi alte cele mă ia cu leşin, deşi la sângele meu sunt mai tolerantă, dar totuşi. Apoi, îmi făceam tot felul de filme (am tendinţa să devin paranoică, trăsătură de familie), că dacă iau ceva boală de acolo( hiv etc), că aia, că aialaltă. Apoi m-am trezit de dimineaţă şi am plecat spre centrul de transfuzie, ce pana mea…să fac şi eu un bine 😀

Sincer, am fost cam dezamăgită, nu s-au adeverit prostiile la care mă gândeam eu, ci oamenii de acolo, profeşioniştii adică mi-au tăiat tot elanul. Nu vreau să mă plâng pt că nu îmi place, dar mă aşteptam la altceva din partea lor. Adică, puţină empatie, umanitate şi un car dram de profesionalism.

.

La fişiere a fost o scorpie şi jumătate, fiind prima dată la donat, eram timidă, nu ştiam cine cu cine votează, iar tanti începe să mă ia la 11 metrii şi întrebări: ce fac în Timişoara (de fapt, ideea era de ce donez eu taman în Tm, fiind din alt judeţ, ha!), câte kg am, zic numărul şi mă trimite la cântar. Mă urc pe aparat, mişc de talere în stânga, în dreapta ( ajung la 100 kg) şi nimic, noroc cu un băiat care m-a ajutat, doamna de acolo nici nu s-a sinchisit…am zis ca am 55, dar de fapt, erau 54( ştiu că nu trebuia să mint, dar chiar am vrut sa donez).

Apoi merg la cabinet pt. grupa de sange, tensiune arterială. Nici nu intru bine, că doamna de acolo : “ Vai fetelor nu vă înţeleg, de ce veniţi să donaţi?? Iar or să mă certe fetele de la recoltat că le trimit anemice!” WTF???? “ ok, d-ră, hai să te testez, vai dar palidă mai eşti!!!”( ştiu că tenul meu e extra deschis, dar nu eu sunt de vină) Îi intind timid mâna şi încerc să mă gândesc la altceva ( NU la ac!!!!) şi atunci mă întreabă : “ Ai venit pt. bonuri???” Dublu WTF??? Am rămas mască, nu mă aşteptam la aşa ceva, am vrut să mă ridic şi să plec.. Dar, am rămas, i-am spus că ştiu că e nevoie de sânge şi eu am destul şi că vreau să fac un bine. Sunt de condamnat???? Se pare că, după părerea celor care cer oamenilor să doneze ( cadre medicale) e un lucru rău…Culmea ironiei a fost că eram numai bună pt. donat, nu sunt anemică, sunt ok ( iar prietena care ne-a convins să donăm era anemică, deci a stat pe tuşă L)

La recoltat, plin de lume, aştepta la rând, mă aşteptam să fie doi trei oameni, dar lumea vine pt. tichete ( chiar sunt persoane care vin pt. ele). Intru într-un final să donez, aştept câteva minute până se eliberează un pat şi aventura începe. Îi spun asistentei că mi-e frică de ace şi o rog să îmi spună cum trebuie să ţin mâna, alea, alea…îmi răspunde ff sec şi laconic. Având în vedere că nu am mai donat până acum şi că sunt acofobă şi că i-am mai şi zis lucrurile astea, mă aşteptam să se comporte mai frumos, să îmi vorbească, să îmi explice, să mă liniştească, dar nimic….nu m-a întrebat nici măcar o dată dacă mă simt bine, mai venea să vadă de pungă, atât. Cele două asistente de acolo se certau cu un donator pe tema parcări în spitale etc. Cum poţi să faci aşa ceva???

Am stat vre-o 10 min, 15 min şi s-a umplut şi punga mea, foarte sec a fost totul, am fost trimisă să stau jos, să merg să beau un pahar de apă cu calciu ( cum să fac asta cu doar 2 mâini, una găurită şi alta ocupată cu prima???), m-am lipsit de apă…

Ultima etapă: tichetele, că doar pt. ele am venit, nu?? Le-am primit, dar dacă nu întrebam de motivare nu primeam, deci o regulă de aur : CA SĂ PRIMEŞTI TREBUIE SĂ CERI!!!!, offfffffffffffffff

Pe de o parte sunt mândră de mine pt. fapta mea, dar pe de altă parte am rămas cu un uşor ( doar uşor pt. că nu mă las chiar aşa de demoralizată) gust amar după ziua de azi. Am mai rămas şi cu puţini nervi şi indignare la adresa celor care recoltează, nu aşa trebuie să te comporţi cu oamenii, mai ales cu cei care vor să facă un bine, unde e motivarea apoi???

Oricum eu mă simt împăcată cu mine însămi, pentru că am făcut-o pentru mine (şi pentru cei care vor benficia de sângele meu).

 
5 comentarii

Scris de pe 18 Noiembrie 2009 în Humanul din noi

 

Etichete: , , , ,

Protejat: ECOLOGIZARE!!!

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza te rog să introduci parola mai jos:

 
Introdu parola pentru a vizualiza comentariile.

Scris de pe 10 Mai 2008 în Demult, taare demult, Humanul din noi