RSS

Arhive pe etichete: Răsturnări de situaţie

Cheile Galbenei

Ne-am lăsați păcăliți de nerăbdarea( trecuse un an) de a descoperi absolut tot ceea ce a rămas nevăzut de ochiul nostru și am pornit la drum. Înainte de satul de vacanță Boga un indicator ne zice Cheile Galbenei, iar un drum forestier destul de prost ne duce fff aproape de chei( cam la vre-o 2 km).

Echipați de drum, am pornit…totuși parcă îmi lipsea ceva, în comparație cu anul trecut, nush ce. Poate mai mult soare și mai putină umezeală aș fi dorit. După o săptămână prea ploioasă, pământul încă nu se uscase, stâncile erau încă umede, iar vremea tot capricioasă. Norii și mișcarea lor, culoarea lor erau tot timpul în atenția meteorologului șef(El), în cazul în care venea ploaia să fim pregătiți(deși niciodată nu suntem suficient de pregătiți când vine vorba de natură).

Prima oprire: Izbucul Galbenei; urcușul până în pădure a fost destul de obositor datorită noroiului, dar și datorită lispei mele de antrenament( ce să fac, dacă sunt o bleagă??), deși cu o zi înainte am făcut un traseu de încălzire. Izbucul era destul de tulbure, verde-albăstruiul de anul trecut era o amintire acum; semn că apa va fi furioasă și învolburată, că …Am făcut pozele fără de care nu se putea, mai ales acum are o nouă jucărie: D5000, hehe…

   

Am mers mai departe, cu multe opriri pt poze, la un moment dat m-a prins și pe mine microbul și am abuzat de aparat. Și Galbena era totuși frumoasă, avea ceva ce te speria și te atrăgea în același timp.

A urmat o porțiune cu pereți de stâncă, destul de abrupți, unde a trebuit să cobărâm cu ajutorul unor lanțuri ( harta ne spunea: trecere periculoasă). Am făcut față tare bine, m-am ales doar cu niste lovituri în cot(minore). Uite o grotă, intrăm, vedem apa care și-a croit drum printre stânci, poze, poze, mâncăm să prindem energie…și ceva ni se pregătea.

 

Dap, ajungem la faimoasa Cascada Evantai, o frumusețe de cascadă, pe lângă care trebuie să trecem pentru a merge mai departe. Ei, aici a fost aici, încă o dată natura ne-a dat de înțeles că ea poate să fie de neîmblânzit (nu că ar trebui îmblânzită) uneori. Două obțiuni aveam: o luam prin apă, prin albia apei sau pe cablurile ce erau prinse bine în stâncile ce străjuiau albia Galbenei. Alegem cablurile, lucru ce îmi provoacă panică…dar trebuie să o fac și pe asta pentru că înapoi nu vreau să mă întorc, știu că ne așteaptă alte lucruri frumoase de văzut, Galbena e plină de surprize!

Începutul este promițător, reușesc să țin ritmul, însă pe o porțiune, nu găsesc prize pt picioare, stânca nu are nici cea mai mică asperitate, nimic, iar forța mâinilor mele e zero, așa că alunec și cad… Noroc că apa nu e atât de mare( până la genunchi) și cad, inițial în picioare…apoi mă dezechilibrez și ajung în apă…Îmi trece sperietura și mă urc din nou pe cabluri și ajung cu bine pe uscat. Un prim sentiment care m-a încercat a fost să abandonez, nimic nu mă mai interesa, nu mai îmi păsa de nimic, tot ce doream era să ajung la civilizație, să mă usuc. Mi-am schimbat hainele și am dat asigurări că sunt bine, că nu m=am lovit, mi-am tras puțin sufletul și iar m-a furat peisajul…am început să fac poze, se pare că am depășit momentul.

Mai luăm puțin contact cu apa, voit de data asta și iată-ne la o altă trecătoare pe stânci: la lanțuri! Din partea opusă trec niște drumeți(așa am zis inițial), unul dintre ei ne spune: acesta e chiar ghinion!! Să așteptați să treacă 60 de persoane! ?????Poftim??? Oamenii ăștia!! Și am așteptat și mi-a fost frig și a început să plouă, dar am trecut în final :).

După o mică pauză, nelipsitele poze, ne-am luat rămas bun de la chei și duși am fost.

În câteva ore eram ajunși la pensiune…murdari, mai mult sau mai puțin uscați, obosiți, dar cu un sentiment de mulțumire și încântare…Ne-am pus la somn pentru că ziua următoare ne așteptau altele….

p.s.: după ce am dat jos mizeria de pe mine, am văzut că îmi fac cu ochiul niște vânătăi de toate urâțimea, mai ales pe picioare. Având în vedere că la o atingere mai apăsată pielea mea face urât, nici nu mă așteptam la altceva.

Reclame
 
 

Etichete: , , , , , , ,

prim/primă

primul contact…

prima ieșire….

primul cui…

prima ieșire din/în decor…

primul accident…

trebuia să fie un alt  fel de prima dată

 

Etichete: , , ,

Dai și primești

Eu sunt mai săritoare de felul meu(căpriță în toată regula), adică îmi place să îi ajut pe ceilalți. Problema mea e că nu prea știu cum, aș vrea să fac din lumea asta un loc mai bun, un loc unde să-mi placă să viețuiesc, să fie toate bune și frumoase, pace și cai verzi pe pereți….ahahaha…clar că am luat-o pe arătură 🙂. Ca să nu mai deviez de la subiect, m-am hotărât sa fac ceva, să ofer ceva cuiva. Datorită lui Pisic sau Tigrisor, m-am mobilizat. Am găsit eu demult un site și nu eram hotărâtă dacă să mă bag sau nu(mă urnesc mai greu) și mi-am tot stors mintea și în final am găsit ceva de oferit(prea puțin zic eu), dar se pare că s-a găsit cineva care să aibă trebuință de nimicurile pe care le-am oferit…

Am concluzionat că e așa de simplu să ajuți(câteodată), printr-un gest sau decizie care ție ți se pare nesemnificativă, poți să fericești ziua cuiva. Ceea ce e cel mai fain e că roata e rotundă și tot ceea ce dai ți se întoarce înapoi, chiar dacă sub altă formă 🙂. Eu am dat niște lucruri pe care nu le foloseam, inițial am vrut să le arunc, din comoditate. Bine că nu am făcut-o, am primit în schimb pt niște nimicuri un sentiment de bine și de mulțumire. Persoana chiar s-a bucurat de ”darul” meu, mi-a mulțumit personal( a și vrut să mă pupe) și public, nah, how great is that??? For me is f…ing great!

Bine că problema poate fii despicată în 15 mii de fire, aici nu am vorbit despre muuulte aspecte mai rele sau mai bune, despre…dar mai bine mă opresc aici că cine știe unde ajung…ahahaha

Morala zilei de azi: așa cum lucruri simple și neînsemnate pt alții, pentru mine sunt lucruri importante, la fel e și în cazul lor. Egoista de mine!

 

Etichete: , , , , , , , ,

Dumnezeu ne ia, dar ne și dă!

Trecând peste unele mici detalii, ideea e că nu mă pot lecui nicicum. Aseară, pe când ploua torențial m-am gândit să fac o actă de caritate. O persoană, nu contează etnia(sau?) cu un bebe in brațe îmi cere cu împrumut umbrela, să meargă până la mașină cu bebe. Eu ca proasta isteața, fiind de bună credință zic ”da, sigur! Vă aștept aici până vă întoarceți”. Ei bine, așa cum era de așteptat, nu s-a mai întors. După socotelile mele a trănit-o un fulger, ca urmare a urărilor mele de bine, acea persoană s-a gândit că e în regulă să profiți de prostia binevoința altora. O fi, ce să zic eu?

Dar cum ziceam, Dumnezeu îți și dă. Mie mi-a dat, tot în seara aceea o situație în care am fost curajoasă(nu foarte tare, dar suficient). Întâmplarea e cu doi câini(ai naibii) de pe stradă, care s-au gândit să ne atace în miez de noapte, pe mine și pe Adri. De obicei sunt bleagă și mai niciodată nu reacționez bine în situații de criză(sau?). Acum, nu știu de unde, dar am avut timp de de toate: tp să mă gândesc dacă nu am ceva mâncare în geantă, să mă văd cu un câine atașat de fundul meu, să mă gândesc că suntem aproape de Spitalul Județean și timp să îmi amintesc că nu trebuie să fugi de câini (că e mai rău). Și m-am oprit și am început să strig la câini, să strig la Adri să se oprească și…….s-a terminat peripeția, câinii s-au întors de unde au venit iar noi am scăpat tefere. Bineînțeles că nu puteam să nu fiu eu însumi, chiar și în situație de criză, ahaha, ghici cum am strigat la câini? ”Nu-i voie, cuțu! Nu-i voie!!!” Până mi-am adus aminte că trebuie să zic ”marș!”…tipic mie!

Hmmmm…..

P.S: lucruri indispensabile când pleci afară- o rudă de salam și un spray cu piper. Iar dacă vrei să faci acte caritabile, hmmm, aici nu știu ce ar trebui sa fac

 

Etichete: , , , , , , , , ,

da, da, da!

inspir, expir, trăiesc, iubesc……

……………………și da, a înflorit!

 

Etichete: , , , , ,

Ca să fiu în contrast cu postul anterior

Veste, veste, veste, Atenție, atenție, atenție!!!! Serrenis se va îndrăgosti….nebunește și bunește…va iubi cu toată ființa ei…se va dezmierda cu iubire..mmmmmmm….peste o săptămână, maxim două…de abia aștept….

Oameni buni, va înflori liliacul 😀

 
3 comentarii

Scris de pe 18 aprilie 2010 în Numai cu şi despre

 

Etichete: , , , , ,

mi s-au înecat corăbiile!

Mă declar învinsă. Uneori țin cu dinții tot dinadinsul să fac lucruri care nu merită sau din care nu rămân cu nimic folositor, ba mai mult, uneori, pățesc numai rele după.

Eu sunt extra conștiincioasă și îmi place să fac lucrurile ca la carte, urmând cursul lor firesc, dar de cele mai multe ori uit să privesc situația așa cum trebuie sau am impresia că toate situațiile sunt la fel și se aplică aceleași principii. Ca de obicei, natura sau universul sau Doamne Doamne îmi atrag atenția că o iau pe arătură.

Povestea mea sună cam așa, scurt și la obiect: Serrenis a vrut să respecte nu știu ce reguli interne care spun că trebuie să mergi la școală. Dar , vremea a zis altceva: plouă, vine potopul, nu e de ieșit niciunde! Ea, nu, că e erou, merge. Ei bine, nu a ajuns nici la jumătatea drumului că era udă leoarcă(deși avea umbrelă). Atunci m-a fulgerat(la figurat): DE ce merg eu la școală???? Materia e un mare….., după nici o oră ne lasă să plecăm, nu mă ajută cu nimic, de multe ori nici nu vorbim despre materie, lumea nu vine…ce caut eu la școală pe vremea asta???? Când și așa sunt fucked up, mai stau sub potop așa de nebună??? Așa că am făcut cale întoarsă și gata bâlciul.

Morala: nimic nu e mai bun decât o cană de vin! Am zis! și da, știu: Universul mă detestă, dar azi I‘m not giving a fuck!

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,