RSS

Arhive pe etichete: iubireeee…iubireeeee

Bărbați, vreți sex?

Am auzit( din surse sigure) că unii bărbați nu vor să facă sex cu prietenele lor. Say that again!!! Mda, spun asta pt. că, în viziunea mea bărbații sunt super mega extra dependenți de sex( și femeile, dar ei mai mult, zic) și nu ar refuza nici o …. ocazie. Acum eu m-am gândit la câteva motive, deși bănuiesc că o voce masculină ar avea mai multe de zis în acest sens…
1. Nu o mai vrea pe prietena lui, s-a plictisit. Ok, atunci de ce nu îi dă papucii și gata. În schimb, el îi spune că ține la ea..ptiu drace!
2. Are probleme grave, nush de ce fel (fizice- psihice, bla bla).
3. E obosit, stresat. Dar oare, sexul nu e antitodul în acest caz?
4. Are alte orientări sexuale și stă cu prietena doar de fațadă.
5. Ține atât de mult la fată că nu vrea să o dezamăgească cu slaba lui prestanță în pat! Ahahaha, ce glumă bună…
Momentan nu mai îmi vin în minte alte motive, dar lumea a mai găsit motive:

– disfuncțiile erectile;
– neincrederea in partenera de cuplu;
– dependența de alcool sau droguri;
– diverse boli ale organismului;
– traume sexuale;
– depresie;
– tratament medicamentos al carui efect secundar este scaderea libidoului
Acum adevărul o fi pe undeva la mijloc, în funcție de fiecare persoană în parte, așa că, până una altă un banche:

O femeie se plange alteia ca barbat-su nu mai vrea sex si cum vine acasa o intreaba doar: „Ce avem de mancare?”
Cealalta ii zice:
– Draga, am avut si eu problema asta. Nu e grav, imbraca niste chiloti negri, cu dantela, o palarie neagra, ciorapi negri si il astepti in usa, sexy asa , si se rezolva;
A doua zi se intalnesc din nou:
– E, cum a fost?
– Am facut exact cum mi-ai spus, chiloti negri, dantela, palarie sexy, ce sa mai, bomba;
– Si?
– Si cand a deschis usa mi-a zis: „Zorro, faci si tu ceva de mancare azi?”
p.s. s-au intenționat unele exagerari 🙂

Reclame
 
Un comentariu

Scris de pe 2 octombrie 2011 în D'ale oamenilor mari

 

Etichete: , , , , ,

La mulți ani nouă!

Și uite așa a mai trecut un an de când un El și o Ea s-au privit și s-au văzut…știm noi cum era treaba înainte(de privit s-au privit, de văzut ba).

Încă nu știm cum a fost pt. El, dar pt. Ea putem să zicem: Ea a reușit performanța să țină aproape pe cineva și să fie alături de cineva, în ciuda handicapului sentimental…s-a legat și s-a îndrăgostit.

Analizând puțin, poate, nu mai e ca la început, e și normal să fie așa, lucrurile progresează, se schimbă. Uneori Ea are impresia că nu trebuia să se lege, că poate nu iubește cum trebuie( ai naibii pitici pe creier!), dar de multe ori are ”găoaze” în stomac și zâmbește cu gândul la ”ei” și adoră să-l găsească noapte adormit pe brațul Ei..

Anul lor a fost un an frumos, au fost veseli și lipsiți de griji în prima jumătate, se sorbeau din gesturi și priviri( cu Ea a fost puțin mai greu), mai domoli și mai prinși de lucrurile lumești, în a doua jumătate.

Acum, Ea se întreabă dacă a rămas cu ceva sau dacă a câștigat ceva???  De rămas, tot rămâi, tot timpul ai ce învăța de la omul/oamenii de lângă tine(bune sau rele).  Ea nu zice că acum știe totul despre relații, deși nu a mai repetat multe din greșelile relațiilor anterioare, ci spune doar că se simte puțin mai matură într-ale relațiunii (o fi și vârsta de vină) și totuși mai are multe de învățat și de îmbunătățit.

În general, relația merge de la sine și totul e simplu, dar sunt și momente în care e nevoie de energie și timp și răbdare pt. a merge mai departe ( acestea nu sunt sfaturi, sunt doar niște constatări).

Și acum, ca să fiu puțin mai personală: La mulți ani ție, dragul meu! La mulți ani mie!  La mulți ani nouă!  

 

Etichete: , , , , , ,

Rup tăcerea…

M-am îndrăgostit la prima vedere, nici nu credeam în așa ceva..hehe…Totul a început cu o poză, pe net(cum se poartă de ceva vreme) și cu 2 cuvinte:

Caut stăpân(ă), așa scria Lau. De fapt, un pisoiaș drăgut își căuta familie…

Îmi plac animalele, dar nu cred că am avut un animal preferat(asta în mod constant). Recunosc ca nu prea mă dădeam în vânt după pisici, dar când l-am văzut  pe Pisic, am știut că nu mai am scăpare. Imediat ce l-am văzut am simțit ceva (ce anume nu știu), cert e că m-a fermecat. Așa aș fi vrut să îl iau la mine acasă, dar din păcate nici eu nu aveam casă, ”stăpân” căutam și eu( sau aveam nevoie, nu căutam neaparat). Atunci m-am hotărât să îi caut un stăpân, dar fără nici un rezultat L. În final, am reușit să conving un prieten să îl ia,  așa rămânea în familie și știam că pot să îl văd când vreau.

Pisic nu are o poveste spectaculantă, a fost găsit când era mic în fața unui bloc și cam atât. Dar Pisic și-a făcut singur povestea: a fost viteaz și nu a renunțat, a găsit oameni de treabă și acum își face de cap. A ajuns la casă, într-un orășel. A învățat să se urce în copaci(dar nu și să coboare), și-a găsit încă trei prieteni cu care mai făcea pe șefu. A avut pureci, dar a scăpat de ei, a învățat să doarmă afară, să se urce pe acoperiș, s-a împrietenit cu un boxer, s-a făcut iubit și răsfățat de toată lumea. Și câte nu a mai învățat, și câte nu mai face, ohohoho…Și toate astea în doar câteva luni..

Pisicul meu ștrengar( deși nu e al meu și nu a fost) pare să o ducă bine, sper din toată inima să fie tot așa și de acum înainte. Iar acum poze să îl vadă lumea că nu am vorbit prostii:

update pentru Lau

 
2 comentarii

Scris de pe 26 octombrie 2010 în Humanul din noi

 

Etichete: , , , , , ,

Serrenis vorbește cu Adriana…despre iubire…

–          Ce faci?

–          Mă îndrăgostesc!

–          De ce? Că doar tu nu te poti îndrăgosti..

–          Știu, poate că nu e așa, dar sunt mii de definiții ale iubirii. În fond, fiecare  simte în felul  lui unic, care seamănă pe alocuri cu al celorlalți.

–          Dar tu nu ai iubit niciodată, deci nu ai de unde să știi cum e să iubești, așa-i?

–          Așa o fi…de încercat nu m-a oprit, însă, nimeni, niciodată..

–          De ce te încrezi în Ei, în El? Ai fost dezamăgită de atâtea ori…

–          Sunt o naivă în privința multor lucruri, totuși, a da o șansă nu cred că e atât de rău…uneori, finalul nu e final…cred

 

Etichete: , , , , , , ,

my worst nightmare

Demult nu m-am mai speriat așa de tare un vis…de la cel cu nunta cred. Am mai visat eu verzi și uscate, vise faine, coșmaruri, alea, alea, dar azi noapte phhhhhhhhh…

Se făcea că nu mai puteam să stau singură, că am ajuns la concluzia că trebuie să depind sentimental de cineva și am intrat în criză. Se pare că nu mi-am găsit pe nimeni o luuuungăăăăă bucată de vreme și am cedat. Am zis că decât să îmi fie bine mie cu mine, mai bine să mă leg la cap și să mă cuplez cu cineva…și acel cineva era în visul meu un fost coleg, mare gagicar..oioiioiiiiii!!!!!!!!!!

M-a speriat nu atât faptul că m-am cuplat cu colegul meu și faptul că nu am mai ”rezistat” de una singură, că mi-am dat seamă că nu pot trăi foarte bine mersi și dacă sunt solo…că trebuie musai să fiu cuplată, chiar dacă nu simt nevoia sau nu îmi place persoana, doar pt că așa se cere…

Nu știu cum să interpretez visul sau din ce cauză îl avui, poate pt. că multă lume mă tot întreabă de latura sentimentală a vieții mele și mă tot pisează la cap să îmi ”iau” gagic ca să fiu și eu în rând cu lumea….dap, cred că asta e cauza coșmarului…

Oricum, am tras o sperietură…ehehehehe

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Ca să fiu în contrast cu postul anterior

Veste, veste, veste, Atenție, atenție, atenție!!!! Serrenis se va îndrăgosti….nebunește și bunește…va iubi cu toată ființa ei…se va dezmierda cu iubire..mmmmmmm….peste o săptămână, maxim două…de abia aștept….

Oameni buni, va înflori liliacul 😀

 
3 comentarii

Scris de pe 18 aprilie 2010 în Numai cu şi despre

 

Etichete: , , , , ,

De ce sunt eu handicapată sentimental???

Întrebare la care încerc de multe ori să răspund, dar nu prea reușesc. Câteva tentative de-a lungul timpului, eșuate toate, mai jos:

* Toți bărbații sunt la fel! Porci, nesimțiți ș.a.m.d…Singura diferență între ei e că unii sunt mai nesimțiți, iar alții mai puțin nesimțiți.. Am întâlnit și auzit numai exemple negative .. La un moment dat îi uram pe toți! Nu înțelegeam necesitatea existenței lor pe acest Pământ, iar dacă ar fi venit un potop să îi ia pe sus, nu mă supăram. Acum mi-a trecut.

*Toate relațiile urmează același curs și au același final. Relația presupune o mulțime de bătăi de cap, trebuie să justifici fiecare pas pe care îl faci, fiecare alegere, chiar și ceea ce nu faci în mod intenționat, voluntar. Libertatea ta e compromisă definitiv, iar treptat devii o altă persoană, un El/Ea făurit după chipul și asemănarea placul celuilalt. De multe ori nici nu îți dai seama unde ai dispărut, tu-adevăratul tu. Te-ai schimbat fără să îți dai seama, doar de dragul Lui/Ei. Din păcate, schimbările acestea nu sunt un lucru bun. Apoi apar certurile, dracii negri, gelozia și suferința, deprimarea, disperarea, vinovăția…ruptura. Și în final te trezești singur singurel, fără prea mulți prieteni, fără personalitate, fără nimic din ceea ce te definea mai demult. Povestea e aceeași, personajele sunt altele, atât!

*Așa gândeam eu pe când eram tânără-tânără*

#Apoi e frica de necunoscut. Apar întrebări gen: dacă ne despărțim?/ dacă nu o să fie nimic din relația noastră?/dacă nu sunt potrivită pt el?/dacă mă va face să sufăr?/ dacă îl fac să sufere? dacă, dacă???? Câte și mai câte întrebări care de multe ori nu își au rostul. Eu știu foarte bine că nu câstigi dacă nu riști și nu vei ști nicodată cum va fi ceva dacă nu încerci. De multe ori, nu pierzi nimic dacă dai o sansă, ba chiar ai de câștigat. Sunt conștientă că odată și odată va trebui să trec de partea cealaltă( ahaha, de partea celor cu relații), dar ceva mă împiedică să fac pasul și nu știu ce e.

#Idealul masculin nu există! Pentru cine e ideal, după criteriile cui? Să zicem că îmi definesc un tipar, în momentul în care l-am găsit și constat că nu mi se potrivește, ce fac? Îmi construiesc altul și altul și tot așa? Nu se poate. Dar dacă nu îl voi găsi niciodată? Caut, aștept ca o nebună, ratez mii de ocazii( oferite de cei ieșiți din tipar) și nimic, nu apare deloc…am luat țeapă original. În plus, nu poți construi un om după bunul tău plac(unii pot, poate), poți încerca să cunoști fiece om și să vezi dacă ți se potrivește(deși și asta e relativă), să îți construiești idealul pe parcurs sau să il deconstruiești…

#O altă chestie: dacă nu îl voi întâlni în veci pe El, că vorba aceea: ”toți bărbații buni, sunt luați!” Sau poate îl întâlnesc, dar nu mă vrea, atunci cum pot eu să mai iubesc?? Ce mă fac dacă îmi devine prieten, prieten bun?? Eu nu pot să dau cu piciorul la o prietenie, nu am acel curaj și nici acea energie de a reinvesti într-o altfel de relație. Relația mă seacă de resurse….mă macină, imi fură toată energia…pentru că odată intrată în horă nu pot decât să joc.

#Așa gândeam când eram mai tânără.#

Mi-e mult mai bine singură. Am ocazia să mă cunosc, recunosc, regăsesc fără să mă raportez la absolut nimeni altcineva în afară de propria mea persoană. Îmi construiesc și reconstruiesc personalitatea, încerc să îmi dau seama ce vreau. Învăț să mă suport eu pe mine, să mă iubesc. Dacă sunt capabilă de lucrul acesta, poate voi putea să iubesc și pe altcineva. Ca să pot iubi pe cineva trebuie să fiu vindecată de orice altă dependență sentimentală. Știu zicala”cui cu cui se scoate”, dar la mine, în acest caz nu se aplică. În plus, dependența sentimentală nu provoacă decât dependență..ahahahaa…cum voi putea eu să trăiesc atunci fără altcineva??? Cum voi învăța să mă descurc și singură?? Nu tot timpul ceilalți sunt lângă noi(e supraomenesc) să ne ajute chiar la toate. Nu e vorba de egoism ci de echilibru și împăcare cu sinele tău.

Sunt un suflet hoinar. Nu mai știu cum e să ai casa ta, cum e să zici acasă unui singur loc. Rătăcesc în frânturi de persoane, nu mă regăsesc în totalitate niciunde, nu știu cu precizie ce vreau de la mine, de la viață, de la ceilalți. Nu îmi găsesc locul…nimic definitoriu, definitiv. Nu mai știu cum e să ai încredere în cineva. Pilonul meu de susținere sunt eu și acela e cam șubred. Nu mai sunt obișnuită să împart cu nimeni nimic, nu mai știu cum e să primești: zâmbete, mângâieri, încurajări…Din moment ce m-am obișnuit să nu am mai nimic sigur în viața mea nu pot avea o relație stabilă. Dacă nu ai un lucru pentru mult timp sau nu l-ai avut niciodată, te obișnuiești și fără el.

Acum nu mai gândesc nicicum.

Cam atât cu despicatul firului, în concluzie putem zice că Adriana suferă de Prostias Majorus și de diaree verbală și nu în ultimul rând, menționăm că e o handicapată sentimental și veci pururi nu va găsi mântuire. Amin!

Oare ce sa fie???

 
2 comentarii

Scris de pe 18 aprilie 2010 în Numai cu şi despre

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,