Dacă tot sunt sărbători, nu am terminat bine cu una( Naşterea Domnului) că am şi sărit în alta ( Învierea), de ce să nu încerc eu să găsesc motivul pt. care nu le mai simt drept sărbători sau nu le simt suficient?
Aşa cum credeam că e normal, pentru mine sărbătorile aveau legătură cu Doamne Doamne, atunci ne „cimentam” noi relaţia mai mult. Eh, anii au trecut, mai ales ultimii doi, cum nu m-aş fi gândit vreodată( nu e rău neaparat) şi eu mă trezesc acum că nu mai simt nimic, nu mai văd legătura( şi nu s-a produs nici o ruptură), pur şi simplu…Ca de obicei încerc să găsesc explicaţii, cauze, orice…Cred că de fapt, multe din problemele mele( existenţiale) au legătură cu familia. Da, că îmi convine, că nu, asta e o cauză în ceea ce priveşte nebunia, stările „emo”, tristeţile mele şi a tot ceea ce m-a împiedicat de multe ori să inspir, expir, trăiesc, iubesc…
Revenind, sărbătorile erau într-adevăr cele care ne reuneau pe toţi, bunici, nepoţi, părinţi şi toată lumea era mai bună, bla, bla, bla…La noi acasă, nu a fost chiar aşa, tot erau draci negri, tot cineva din familie, tata mai ales, îi dezamăgea pe ceilalţi, dar eu una, simţeam, trăiam Sărbătorile…Nu era vorba doar de faptul că urmam o „tradiţie” în fiecare an, vopsitul ouălelor în coji de ceapă( partea ce îmi plăcea era cea în care puneam frunze, flori, ierburi pe ouă să iasă cu model), gătitul ( pfff, câte feluri de mâncare, prăji), curăţenia generală( ce ne purifica şi sufletele uneori), mersul la Biserică, rugăciunile, venitul Iepuraşului(încă nu am înţeles legătura lui cu Paştele) şi câte şi mai câte. Era mai mult vorba de acel sentiment de stabilitate şi echilibru ce mi-l dădea ideea de familie. Nu membrii ei( ei mai mult au dezbinat familia), ci ideea de familie mă făcea să am un reper, o ancoră ce îmi dădea o oarecare putere să merg mai departe.
Chiar dacă azi am făcut exact ceea ce făceam pe vremuri de sărbători şi azi a fost soare şi a fost extrem de frumos şi tot ce am făcut a fost liniştit, tot îmi lipseşte ceva. Poate faptul că nu mai am o casă, casa mea e cine ştie unde, iar acasă e în mai multe locuri( poate nicăieri cu adevărat), că deşi mi-a mai rămas o parte din familie(cea mai importantă), mă simt fără pic de familie, că lucrurile par a-mi scăpa de sub control, că sunt singură(nu vreau un El lângă mine nici în ruptul capului), că planurile ce le aveam s-au dus pe apa sâmbetei, că am impresia că au trecut anii pe lângă mine şi eu nu am făcut nimic folositor cu ei, că nu mă pricep la nimic, că primăvara nu mai vine( mă duce cu zăhărelul), că nu mai am încredere în oameni sau am prea multă, că şi că şi că…toate astea şi câte altele poate m-au făcut să nu mai simt, să nu mai înţeleg adevărata însemnătate a Sărbătorilor.
Cum obişnuiesc să le răspund uneori celor care nu înţeleg cum s-a ajuns în nu ştiu ce situaţie: „Cine e de vină?”. Deşi întrebarea mea e retorică, eu tot îi dau răspunsul: Eu, eu şi numai eu sunt de vină!!!!!
Oricum, Sărbători senine şi liniştite ar fi bine să avem noi toţi!
P.S.: ouăle mele au ieşit tare frumoase…hehehe…deci, bravo lor!
P.S2.: este foarte posibil ca cele două ouă pe care le-am gustat azi să fie contaminate şi de aceea a rezultat acest post…hmmmm
Adri's 