RSS

Arhive pe etichete: cresc eu mare și…

Azi am servit draci de toate culorile!

Cum nu se poate să treacă timpul fără să nu trăiesc câte un episod telenovelistic, făcut poate chiar de mâna mea. Așadar, povestea începe cu un țrrr de telefon(luna amară,unghii de drac):

O voce groasă de bărbat: Bună ziua?domnișoara…?…ați aplicat pt….?
Adriana:Da
Serrenis: ieyyyy m-au sunat pt. un job!!!
Vocea groasă: interviul e astăzi la ora 18 la Hotel….
Serrenis:?! E ora 12, nu e în localitate…
Adriana: Din păcate nu pot ajunge azi…
Serrenis: numai dacă se teleportează, pffff
Adriana: dacă se poate reprograma, chiar și mâine dimineață, nu contează ora
Vocea groasă: Da, azi e interviul la ora 18, dar dacă se mai fac interviuri vă anunțăm noi.
Adriana: Vă mulțumesc, la revedere!
Adrina, Adnana: wtf?????ce pana penelor a fost asta? Bine că nu a sunat cu jumătate de oră înainte de interviu!
Serrenis: e interviu colectiv? De e bătută în cuie ora? Nu se mai cade la un ”acord”comun privind programarea unui interviu??

Acum, eu și celelalte eu-uri, nu mai înțelegem nimic, credeam (se pare prost) că un interviu nu se programează în aceeași zi în care a fost contactat candidatul( e a doua oară când o pățesc). Ok, recunosc că caut job, dar asta nu înseamnă că nu mai fac nimic altceva decât să aștept telefonul angajatorilor, adică am și eu o viață(mai mult sau mai puțin), mai fac câte o treabă de muritor ordinar și pe deasupra îmi place să îmi planific(din timp) activitățile, mai ales când vine vorba de un interviu, pt. care se presupune că trebuie să te pregătești oleacă.
Știu că perioada actuală e una foarte grea, știu că locurile de muncă nu sunt pe toate gardurile, știu că angajatorii au de unde alege, iar mulți viitori angajați sunt la degetul lor mic, dar chiar așa?
Singura explicație care mi se pare mai plauzibilă este că joburile pentru care am aplicat sunt fakejobs (cum numai eu știu să le găsesc) și prin urmare nici recrutarea nu este una eficientă și profesionalistă. Sau poate am eu pitici pe creier și mămăruțe-n sânge (sau mă iau după Serrenis și Adrina). Totuși, mă întreb, ce să este oare?
Un mare merde și mulți draci de toate culorile!

 

Etichete: , , , , , ,

și iar rămân fără job….

Nu știu, poate sunt prea orgolioasă, chiar și când vine vorba de bani. Ideea e în felul următor, am refuzat încă o lună de muncă pt. că…De fapt, nici eu nu știu motivul real, poate sunt mai multe, cert e că, în perioada când nu este de lucru, eu am zis pas.

Motive:

          nu îmi place să fiu dusă cu zăhărelul, mă refer la faptul că nu m-au angajat pe per nedeterminată, ci tot așa cu țârâita, ba o lună, ba 2 luni, apoi pauză, apoi iar o lună și tot așa…cu spusele că: am mai lua încă o persoană, dar...

          programul de lucru nu e normal nici pe departe

          nimic nu merge bine și toate bubele încep de la șefi, continuându-se cu angajații

          postul presupune lucruri repetitive(cât de cât) și nu simt că îmi îmbogățesc cunoștințele profesionale, poate doar pe cele de viață…poate sunt absurdă când vreau să învăț cât de multe pot la locul de muncă…

          ca să nu mai zic că mă enervez când sunt acuzată pe nedrept, fără nici o dovadă sau verificare în prealabilă…  

….și lista continuă…

 

 

Etichete: , , ,

Anti

Mi-am adus aminte de ce eram eu, pe când eram mai tânără, antirelaţionare, antisocializare şi anti alte cele. Ei bine, treaba stătea în felul următor: nu prea suportam să comunic cu alţii(exceptând câţiva prieteni buni) dintr-o mulţime de motive ( acum constat că erau întemeiate).  Pseudo munca pe care o prestez în momentul de faţă în preudo orăşucul natal, mă obligă să iscălesc mai jos constatările:

– dacă zâmbeşti şi dai bună ziua frumos(că doar asta credeam eu că intră în preudo atribuţiile mele) lumea nu mai ştie cât îi e lungul nasului şi începe conversaţii de tot soiul, de la cele mai insipide până la cele mai greţoase;

– dacă eşti nou venită într-un colectiv trebuie să faci faţă, pe de o parte, asaltului de întrebări din partea colegilor( arborele genealogic, istoricul familiei, nr la papuc), iar pe de altă parte, trebuie să răspunzi drăguţ tuturor clienţilor fideli care calcă pragul clădirii unde tu îţi desfăşori activitatea (eşti din oraş?, parcă te ştiu de undeva? etc);

– dacă te pune michiduţă să-ţi oferi ajutorul, atunci ai încurcat-o original, de la o chestie mică eşti rugat să faci alta şi alta şi alta şi tot aşa;

– dacă te-ai scăpat să le spui celorlalţi, în conversaţia de socializare pe care musai trebuie să o faci( că altfel eşti satanist), că mai spikuieşti nişte limbi străini, vei fi chemat pt orice fleac să îţi baţi capul(gratis şi benevol) de pereţi cu toţi străinii care Dumnezeule mare ştie ce limbi încâlcite mai vorbesc;

–         !!!! nota bene!!!! nici în ruptul capului să nu te uiţi, zâmbeşti, saluţi sau să porţi vre-o conversaţie cu italieni că  nu mai scapi de ei. De la nişte simple întrebări despre istoricul limbii italiene vorbite de tine până la ,,hai să îţi fac cinste cu o îngheţată,, ai servit tot tacâmul. Apoi, aproape de fiecare dată când au de rezolvat ceva, fie legat de chestiuni administrative hoteliere, fie legat de conexiunea lor la internet, bineînţeles că pe tine te vor întreba şi să nu uităm că dacă te văd de 100 ori într-o zi, de 100 de ori te vor saluta sau îţi vor face cu mâna.

–         etc.

Una din problemele mele este că, uneori sunt prea drăguţă cu cei din jurul meu, mie mi se pare normal să mă comport frumos cu ceilalţi(plus că aşa am învăţat la şcoală), dar din păcate însă, lumea e plină de gunoaie şi de oameni interesaţi(chiar dacă viaţa e şi frumoasă câteodată şi există şi oameni minunaţi).

p.s. multe din cele de mai sus se aplică mai ales la un loc de muncă.-

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

Nu și în cazul meu…sau?

 

Dacă ar fi să iau ordinea normală a vieții unui copil/tânăr, ținând cont de importanța sentimentală(cred) aș zice așa:

–          Mai întâi sunt părinții: aceștia te iubesc necondiționat și de exagerat de multe ori se gândesc numai la tine și la binele tău. Te ajută să crești mare și voinic, fac din tine o persoană integră, crescută comme il faut și pe deasupra mai îți servesc și ca modele de urmat.

–          Apoi vin frații: aceștia sunt în completarea părinților. Îți oferă ceea ce părinții nu pot, tovărășie și complicitate în…hehe…Uneori pot servi drept exemple de urmat, alteori sunt prezenți ca să te învețe să nu fi egoist, să te gândești și la alții, să împarți. Și de acestă dată, vorbim de puncte de spirjin.

–          Pe urmă vin bunicii: aceștia sunt o extensie a părinților sau variante mai blânde ale acestora. Ei sunt persoanele care te susțin atunci când apar fisuri în relația cu cei amintiți mai sus(părinți mai ales) și te fac să înțelegi că ești tânăr și pripit, te temperează și îți împătășesc din înțelepciunea lor. Te învață o mulțime de lucruri ce numai bătrânii le știu.

–           La final ești tu: o sumă de de toate. Chiar dacă îți place sau nu, o contribuție majoră în formarea ta ca persoana o au toți cei de mai sus. De multe ori au o influență hotărâtoare…

Din păcare, eu mă încadrez (mai mult sau mai puțin) în categoria celor care au fost influențați negativ, influențe care tind a-mi deveni nefaste.  Dar, cum nimic nu e ușor înainte de a fi greu…. încerc să trec peste și să iau lucrurile așa cum sunt și să le las să dispară așa cum au venit și mă mulțumesc  cu norocul că trăiesc…..iar asta îmi va lua o viață întreagă :).

 

Etichete: , , , , , ,

Unu, doi, trei….douăzeci și trei!

 

Acum 23 de ani a venit pe lume, bla, bla, bla…uneori ziua de naștere se reduce la asta, la faptul că atunci, într-un anume an, zi, oră, cineva a venit pe lume…dacă stau să mă gandesc că de aaaaaniii buni, tot vin pe lume oameni…pffff…mă ia cu durere de cap…ahahaha

Eu una, de câțiva ani încoa” nu mă mai gandesc la trecut, ci mă gandesc exact la ziua prezentă, atunci când îmi serbez ziua. De regulă, alegeam(sau se alegea) să o petrec alături de prieteni, iubiți, familie(oameni dragi mie și cărora le eram dragă).  Cum în fiecare an e altfel și cum nu pot dormi liniștită dacă nu zic ce am pe suflet și dacă nu îmi limpezesc mintea, trebuie musai să zic cum fu anul acesta.

Ei, bine, nu fu, anul acesta J. Nu știu exact daca a fost o zi deprimantă, a fost mai degrabă o zi ordinară, iar eu m-am obișnuit de câțiva ani(cum ziceam) să o fac specială. Ziua a trecut așa cum a venit, luând cu ea un an din tinerețea mea și lăsându-mi câteva conformări ( ca să nu zic dezamăgiri).

Am fost ”urată” de când m-am trezit, dar nu m-a așteptat nici un cadou pe masă (cadourile au venit mai repede sau mai târziu, după caz), am fost sunată, sms-uită(tot tacâmul după unii), dar nu mi-a cântat nimeni ”mulți ani trăiască!”. După 3 ani, am avut un El lângă mine, dar stelele nu aveau program de vizită în seara aceea.

Am fost plăcut surprinsă că persoane de la care nu mă așteptam au dat semne de viață, dar m-a durut când persoane din partea cărora m-așteptam să mă semnaleze au păstrat tăcerea…Nu îmi place să cer atenție sau nimic de genul, dar din partea prietenilor, uneori, mai am așteptări. Nah, ghilotina să fie a mea, dar vreau ca prietenii să îmi arate că mă iubesc, măcar de ziua mea! Anul acesta, se pare că nu prea mai am prieteni, când și unde s-au pierdut, nu știu.

Dar mă resemnez, dap, mă gândesc că pe măsură ce trece vremea, prietenii mei(sau foștii, cum or fi) au alte priorități, văd altfel lucrurile, vor altceva de la viață, sunt prinși, sugrumați de viață și nu mai au timp(dacă timpul e o scuză) de mine, sau nu mă mai consideră conformă cu așteptările lor, eu știu?

Oricum, nu pot să schimb eu acum nimic( anul acesta ziua mea nu a fost decât într-o singură zi), nu pot decât să pășesc ( sau ce o fi) în următorul meu an de viată, dacă mă mai ține Cel de Sus J.

Deci, noroc și pace!

* acest post nu a vrut să fiu un post emo!

 

Etichete: , , , , , ,

my worst nightmare

Demult nu m-am mai speriat așa de tare un vis…de la cel cu nunta cred. Am mai visat eu verzi și uscate, vise faine, coșmaruri, alea, alea, dar azi noapte phhhhhhhhh…

Se făcea că nu mai puteam să stau singură, că am ajuns la concluzia că trebuie să depind sentimental de cineva și am intrat în criză. Se pare că nu mi-am găsit pe nimeni o luuuungăăăăă bucată de vreme și am cedat. Am zis că decât să îmi fie bine mie cu mine, mai bine să mă leg la cap și să mă cuplez cu cineva…și acel cineva era în visul meu un fost coleg, mare gagicar..oioiioiiiiii!!!!!!!!!!

M-a speriat nu atât faptul că m-am cuplat cu colegul meu și faptul că nu am mai ”rezistat” de una singură, că mi-am dat seamă că nu pot trăi foarte bine mersi și dacă sunt solo…că trebuie musai să fiu cuplată, chiar dacă nu simt nevoia sau nu îmi place persoana, doar pt că așa se cere…

Nu știu cum să interpretez visul sau din ce cauză îl avui, poate pt. că multă lume mă tot întreabă de latura sentimentală a vieții mele și mă tot pisează la cap să îmi ”iau” gagic ca să fiu și eu în rând cu lumea….dap, cred că asta e cauza coșmarului…

Oricum, am tras o sperietură…ehehehehe

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Dumnezeu ne ia, dar ne și dă!

Trecând peste unele mici detalii, ideea e că nu mă pot lecui nicicum. Aseară, pe când ploua torențial m-am gândit să fac o actă de caritate. O persoană, nu contează etnia(sau?) cu un bebe in brațe îmi cere cu împrumut umbrela, să meargă până la mașină cu bebe. Eu ca proasta isteața, fiind de bună credință zic ”da, sigur! Vă aștept aici până vă întoarceți”. Ei bine, așa cum era de așteptat, nu s-a mai întors. După socotelile mele a trănit-o un fulger, ca urmare a urărilor mele de bine, acea persoană s-a gândit că e în regulă să profiți de prostia binevoința altora. O fi, ce să zic eu?

Dar cum ziceam, Dumnezeu îți și dă. Mie mi-a dat, tot în seara aceea o situație în care am fost curajoasă(nu foarte tare, dar suficient). Întâmplarea e cu doi câini(ai naibii) de pe stradă, care s-au gândit să ne atace în miez de noapte, pe mine și pe Adri. De obicei sunt bleagă și mai niciodată nu reacționez bine în situații de criză(sau?). Acum, nu știu de unde, dar am avut timp de de toate: tp să mă gândesc dacă nu am ceva mâncare în geantă, să mă văd cu un câine atașat de fundul meu, să mă gândesc că suntem aproape de Spitalul Județean și timp să îmi amintesc că nu trebuie să fugi de câini (că e mai rău). Și m-am oprit și am început să strig la câini, să strig la Adri să se oprească și…….s-a terminat peripeția, câinii s-au întors de unde au venit iar noi am scăpat tefere. Bineînțeles că nu puteam să nu fiu eu însumi, chiar și în situație de criză, ahaha, ghici cum am strigat la câini? ”Nu-i voie, cuțu! Nu-i voie!!!” Până mi-am adus aminte că trebuie să zic ”marș!”…tipic mie!

Hmmmm…..

P.S: lucruri indispensabile când pleci afară- o rudă de salam și un spray cu piper. Iar dacă vrei să faci acte caritabile, hmmm, aici nu știu ce ar trebui sa fac

 

Etichete: , , , , , , , , ,