RSS

The colour of my skin

22 Mar

Don”t judge me by the colour of my skin, don”t banish me from your life, from your society.. you murder, you butcher just to hide or erase the colour of those with a different skin colour.

 

 

În (ne)cazul meu lucrurile nu stau atât de rău, din fericire pentru mine, eu sunt liberă, sunt iubită și acceptată de cei din jurul meu(cei care contează, cel puțin). Cu toate acestea am avut și eu mici tristeți( multe provocate chiar de mine) din cauza culorii pielii. Știu că în general sunt discriminați cei cu pielea neagră, dar pe mine m-a supărat tonul alb.

Cred că sufăr de nebunie acută ceva tentativă eșuată de albinism, adică nu sunt albă ca zăpada, dar nici neagră ca tăciunele, nu sunt nici măcar o combinație între acestea două. Și acum să facem puțin haz de necaz, să povestim:

Inițial aveam un ten mai negricios, care s-a dovedit apoi a fi de la pneumonie, offff, mai bine nu îmi povestea mama…Apoi, în copilărie când stăteam în soare, eram roșie ca un rac, dar când pielea se calma, își recăpăta culoarea spre necazul meu. Ah, trebuie musai amintit de faptul că aveam tot felul de porecle ca Albeață și mulți mă tot întrebau de ce sunt eu așa de albă, asta ca să nu mai zic că toți mă catalogau ca fiind anemică.

În adolescență, îmi era rușine să stau în tricou și mai făceam experimente de genul: stăteam imbrăcată cu haine lungi la peste 30 de grade…pffff, cald mai era! Era lucru știut că atunci când venea vara mă abonam la câte o curte de casă unde să pot sta la bronz( eu fiind un pui de bloc). Mă coceam și mă uscam la soare la propriu și tot nu înregistram rezultatele dorite, încercam creme, uleiuri, rețete naturiste și degeaba, pielea mea căpăta o ușoară culoare maronie, dar după 2 săptămâni era ca înainte. Am încercat să o colorez cu creme autobronzante, am fost și la solar de 3 ori. Cel mai nefast lucru care mi se întâmpla atunci era faptul că îii uram pe ceilalți pentru că aveam un ten mai închis la culoare și mă detestam și pe mine în același timp.

După ce am mai crescut(la minte că în înălțime nici o șansă) am înțeles ce proastă am fost. Puteam liniștită să fac cancer de piele sau cine stie ce boală și să mă curăț de tot. Am început să înțeleg că nu totul se reduce la culoarea pielii, contează mult și omul care o îmbracă. Am văzut că se poate și mai rău, că sunt oameni care nu pot ieși din casă sau sunt marginalizați, agresați datorită culorii pe care pielea lor o are, fie că au boli de piele sau o culoare pe care majoritatea nu o acceptă.

Contează mult și ambalajul, dar în măsura în care are ceva foarte consistent înăuntrul lui. Sunt o mulțime de spuneri referitoare la acest subiect, nu are sens să le mai abordez și eu. Ceea ce contează, pentru mine, este că am învățat să mă împac cu propria mea culoare, la propriu, dar și la figurat și nu îi învinuiesc pe ceilalți pentru că sunt sau nu într-un anume fel ( în proporție destul de mare vina îmi aparțiene).

Acum mă întreb, oare nu se confruntă fiecare dintre noi cu drama propriei sale culori?? Poate de aceea suntem atât de neînduplecați când vine vorba de culoarea celorlalți. Pur și simplu ne detestăm în așa măsură încât nici nu suntem în stare să admitem acest lucru și atunci lovim în ceilalți, astfel nu suntem obligați să ne recunoaștem pe noi înșine așa colorați sau șterși cum suntem.

 

Does your colour skin allow you to look in the mirror?

Anunțuri
 

Etichete: , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: