RSS

Joc Joacă

22 Mar

Titlul perfect pentru o poezie… nu, nu veți citi o poezie, ceea ce urmează este o simplă joacă, o joacă de cuvinte, o joacă de copil, de adult, de om….Și uite așa începe jocul:

Pășim pe căsuța de START în momentul în care venim pe lumea asta, urlând din toti plămânii. De ce facem asta? Pentru că jocul anterior( când nu aveam conștiință) era unul simplu, iar acum știm că jocul ce ne așteaptă este unul plin de labirinturi, de obstacole, de Jockeri, de Păcălici, de aventură( într-un fel sau altul) și asta ne sperie.

Mai departe nu avem decât să dăm cu zarurile, sperând că vom avea noroc, sau să optăm pentru o carte câștigătoare, jucăm la loto, sunăm un prieten, întrebăm publicul sau cerem un Hint. Câte și mai câte soluții sunt când vine vorba de JOCURI. STOP, era să uit: tot în ecuația aceasta intră și trișatul, diverse șiretlicuri ce nu sunt permise, dar care se fac pentru a câștiga. Bineînțeles că de aceea au apărut și REGULILE, toate jocurile au așa ceva, un sistem de ”valori”(sau orice altceva) după care se ghidează. Însă, excepția face regula, regulile sunt făcute pentru a fi încălcate ș.a.m.d.

Jocurile ne prind atât de tare încât nu mai știm ce e rău sau bine, ce e permis și ce nu, mulți nu mai joacă doar de omorul amorul artei, ci fac tot ceea ce pot și ceea ce nu pot pentru a învinge, pentru a câștiga, pentru a ajunge la FINISH.

Dacă e să privim lucrurile așa, totul este un joc și toți, fie că suntem oameni sau animale sau altceva(???) ne jucăm. Ne place să ne jucăm de-a viața, de-a familia, de-a moartea, de-a iubirea, de-a Dumnezeu, de-a doctorul, de-a învățătorul, de-a copilul, de-a adultul, de-a hoțul, de-a politicianul și lista continuă….

Dintre toate, mie îmi place cel mai mult căutătorul de comori, mi-ar plăcea să descopăr în fiecare om sau lucru și chiar în mine însămi, comoara ascunsă care ne face mai buni.

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 22 Martie 2011 în Numai cu şi despre

 

Etichete: , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: