Dumnezeu ne ia, dar ne și dă!

Trecând peste unele mici detalii, ideea e că nu mă pot lecui nicicum. Aseară, pe când ploua torențial m-am gândit să fac o actă de caritate. O persoană, nu contează etnia(sau?) cu un bebe in brațe îmi cere cu împrumut umbrela, să meargă până la mașină cu bebe. Eu ca proasta isteața, fiind de bună credință zic ”da, sigur! Vă aștept aici până vă întoarceți”. Ei bine, așa cum era de așteptat, nu s-a mai întors. După socotelile mele a trănit-o un fulger, ca urmare a urărilor mele de bine, acea persoană s-a gândit că e în regulă să profiți de prostia binevoința altora. O fi, ce să zic eu?

Dar cum ziceam, Dumnezeu îți și dă. Mie mi-a dat, tot în seara aceea o situație în care am fost curajoasă(nu foarte tare, dar suficient). Întâmplarea e cu doi câini(ai naibii) de pe stradă, care s-au gândit să ne atace în miez de noapte, pe mine și pe Adri. De obicei sunt bleagă și mai niciodată nu reacționez bine în situații de criză(sau?). Acum, nu știu de unde, dar am avut timp de de toate: tp să mă gândesc dacă nu am ceva mâncare în geantă, să mă văd cu un câine atașat de fundul meu, să mă gândesc că suntem aproape de Spitalul Județean și timp să îmi amintesc că nu trebuie să fugi de câini (că e mai rău). Și m-am oprit și am început să strig la câini, să strig la Adri să se oprească și…….s-a terminat peripeția, câinii s-au întors de unde au venit iar noi am scăpat tefere. Bineînțeles că nu puteam să nu fiu eu însumi, chiar și în situație de criză, ahaha, ghici cum am strigat la câini? ”Nu-i voie, cuțu! Nu-i voie!!!” Până mi-am adus aminte că trebuie să zic ”marș!”…tipic mie!

Hmmmm…..

P.S: lucruri indispensabile când pleci afară- o rudă de salam și un spray cu piper. Iar dacă vrei să faci acte caritabile, hmmm, aici nu știu ce ar trebui sa fac