RSS

Prima parte – partea emo-

24 Feb

Atenţie!!! Acest produs post poate conţine urme( mai mult sau mai puţin) de lapte pronunţate de ficţiune :))

A fost odată ca niciodată o…..greşeală, mda, o greşeală omenească, din păcate….Dex-ul zice că „GREȘEÁLĂ f. Încălcare conştientă sau involuntară a unui principiu, a unei norme, a unui adevăr; eroare/ 1. v. vină. 2. v. păcat. 3. eroare, incorectitudine, inexactitate”, eu zic că „greşeală= persoana mea, adică EU (oricare ar fi sau orice se înţelege prin acest EU )”.

Că să mă explic, o să povestesc, că de fapt, toate încep cu o poveste. Ca să nu o mai lungesc, în câteva cuvinte, povestea mea începe cam aşa: eu sunt o greşeală şi se termină cu…eh sfârşitul nu pot să îl divulg încă…hehe…

Pe lung, povestea mea ar fi cam aşa: într-o zi al dracului de geroasă şi nefastă de Februarie, doi oameni decid ( se lasă pradă ispitei) să se iubească, să facă sex, să sfideze legile naturii umane sau nu. El vrea să îi arate Ei cine e bărbatul în casă, că toate se fac după bunul lui plac (chiar dacă consecinţele sunt rele), că dorinţele lui sunt legi de aur, că femeia e doar un obiect sexual şi nimic mai mult, că… Ea vrea să îi arate că îi respectă dorinţele, că le şi îndeplineşte, că pentru ea nu contează consecinţele, că este o bună soţie care stă la dispoziţia bărbatului, că e roaba lui, chiar şi în pat, că…. Câte greşeli(sau nu) mărunte făcute de nişte muritori de rând, toate acestea duc la greşeala cea mai mare: EU, rodul acestor greşeli, greşeala supremă.

După 9 luni, într-o zi de Noiembrie trist şi negru, fără curent electric, într-o lume care nu mai avea modele, care tocmai îşi dobândise libertatea (şi cu ce preţ) îşi face simţită prezenţa, urlând din toţi, cei doi plămâni infectaţi cu pneumonie, Adriana, de fapt, Eva-Adriana….două prenume legate de o liniuţă…adică EU, o greşeală.

Da, s-a născut un EU care a dat numai bătăi de cap şi care a adus numai probleme şi a necăjit pe toată lumea. Embrion fiind a pricinuit necazuri părinţilor pt. că era o greşeală, nu trebuia să fie conceput, nu era în plan, iar proiecţia lui a fost o neatenţie ca să nu îi zic iar greşeală. S-a încercat remedierea greşelii, prin câteva practici mai mult sau mai puţin cunoscute (nu are rost să amintesc că a fost în discuţie şi avortul), dar erau timpuri grele, copiii erau doriţi ( de partid, de autoritate, nu de părinţi) şi astfel practicile au fost abandonate…Apoi, au urmat îndoielile Lui, ura Lui: „nu e copilul meu, cum să fie?? eu am doar un copil, cu ăsta fă ce vrei, eu nu îl cresc, nu îl recunosc, e o greşeală!” Totuşi acel copil (EU) era al Lui, natura umană dovedind-o tot printr-o greşeală (avea două degete lipite exact ca El). Cum şirul greşelilor continuă trebuie amintit de prenumele EULUI: Eva-Adriana. Majoritatea copiilor primesc prenumele după mamă, după tată sau alte rubedenii, după un prieten drag, după cineva important, după un sfânt, în urma unor consultări şi negocieri acerbe în cadrul familiei. În cazului EULUI nu a fost aşa, perfect predictibil şi normal, nu?? O variantă zice că Adriana vine de la nimeni, pur şi simplu EULUI îi trebuia un prenume, era un cuvânt drăguţ şi era românesc şi cam atât. O altă variantă zice că, de fapt, trebuia să fie Andreea, dar tatăl a făcut înregistrarea copilului după naştere şi avea capul puţin cam plin de alcool şi nu a mai reţinut exact prenumele, ca să vezi!!! Al doilea prenume, Eva, în alte situaţii ar fi avut însemnătate, dar în cazul de faţă a fost ales pentru că era unguresc cică( copilul avea doua rădăcini diferite) şi era scurt, poate primul ce le-a venit în minte. Povestea spune că acesta trebuia să fie al doilea prenume, dar cum tatăl a făcut înregistrarea şi-a ascultat originile ( o dată în viaţă, ce ironie) şi a ieşit Eva-Adriana. Despre povestea liniuţei dintre cele două prenume nu se ştie nimic….În ceea ce priveşte numele, cel care ar fi avut poate ceva de spus şi-a găsit sfârşitul mult prea repede şi nu a lăsat lămuriri în urma sa, decât dor şi impresia că poate EUL ar fi avut un aliat….Poate şi numele e o greşeală, un cuvânt lipsit de importanţă.

Pe măsură ce creştea, EUL îşi necăjea părinţii, bebeluş fiind era mai tot timpul bolnăvicios, cât pe aici să moară…părinţii au cheltuit bani, s-au privat de la multe să îl facă bine, dar l-au învinuit de sacrificiu…Când era puţandăr, EUL era de o răutate rară, nu asculta de nimeni, se bătea cu ceilalţi copii, îşi necăjea sora, iar când a mai crescut şi înţelegea cât de cât ce se întâmplă în jurul său şi că trăieşte pe Pământ, nu pe cine ştie ce planetă, părinţii îi reproşau deseori că e o greşeală, care ar fi trebuit rezolvată de la început şi că acum e prea târziu. De multe ori nu era nevoie să i-o spună în cuvinte, EUL înţelegea din gesturi, din priviri, din suspine, din multe altele…

Atunci s-a gândit la o strategie să repare răul, a devenit un EU model, îşi juca de minune toate rolurile ce îi erau atribuite: de copil cuminte, ascultător, de elev silitor, de adolescent şters care nu îşi descoperă personalitatea pt. că nu are voie să fie curios, nu are voie să exploreze, să afle, rolul de tânăr la locul lui, care nu are voie să râdă sau să se bucure de viaţă pt. că ai lui nu o fac şi câte şi mai câte roluri ce îi erau mai mult sau mai puţin impuse de părinţi, de societate, de lume, niciodată de el…

Oricât de mult s-a străduit, nu a făcut niciodată lucrurile bine, nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor lor… a intrat într-o clasă de „elită”, dar nu era cel mai bun din clasă ( a fi printre primii nu era suficient), şi-a luat bacul, dar nu cu notă maximă, a intrat la facultate la fără taxă, dar tot avea nevoie de bani de la Ei, a luat note mari, şi-a luat toate examenele, dar nu cu note maxime, a terminat o facultate, dar nu a terminat-o pe cea potrivită, a intrat la Master, dar nu asta trebuia să facă, nu era un EU destrăbălat, nu şi-a făcut de cap, dar era un nerecunoscător, un „mucos” care nu putea să aibă propriile opinii, ca să nu mai vorbim de iubire, nu avea dreptul la iubire sau la afecţiune din partea altor oameni, prietenii pe care şi-i găsea nu erau buni, iubiţii la fel, nimic nu era bun….

Apoi Ei s-au despărţit, altă poveste, aceleaşi personaje. De data asta aşteptările erau înzecite, din cele mai diverse, trebuiau mulţumite mai multe persoane, bineînţeles că EU a greşit şi de data asta, a ales să fie de partea Ei, dar tot nu era bine. Din punctul Ei de vedere nu era un copil care îşi iubeşte părintele, minte, se preface că e de partea Ei când, de fapt, e de partea Lui, tot nu vrea să se sacrifice pt. ea, nu o înţelege, îi reproşează multe şi nu e îndreptăţit, este un EU egoist şi încăpăţânat, din cauza Eului şi-a pierdut ea casa, viaţa… În ceea ce-l priveşte pe El, ohoho, greşeli peste greşeli: EU nu îşi iubeşte tatăl, este nerecunoscător şi încăpăţânat pt. că nu vrea bani mânjiţi de la El sau pt. că nu vrea să îi datoreze slujba Lui, nu o să ajungă departe pt. că e orb şi prost şi nu vede că Ea îl manipulează după bunul plac, e un nepot rău şi în final o să vină în genunchi la El, se va umili pt. o mână de ajutor……

Având în vedere că EU este o greşeală şi că viaţa lui e o greşeală este normal că EU nu şi-a găsit nici azi locul pe lumea asta sau scopul în viaţă, mereu se întoarce de unde a plecat, se caută cu disperare, dar nu se găseşte, iar când crede că s-a găsit îşi dă seama că de fapt era o iluzie, nu are nimic al lui cu adevărat, nici măcar un nume, un prenume, un rost, se învârte ca bezmeticul într-o dezordine sentimentală, caută în fiecare persoană bineţe, urăşte pe fiecare persoană, vrea singurătate şi nu e în stare să iubească….în fond e o greşeală, la ce te poţi aştepta de la o greşeală????

Va urma…

Anunțuri
 

Etichete: , , , , , , , , , ,

5 răspunsuri la „Prima parte – partea emo-

  1. adizzy

    25 Februarie 2010 at 01:50

    cheer up ca nu esti o greseala..auzi la ea ..si nu ar trebuii sa te superi pe mama ta ca uneori gandeste cum gandeste…pune-te in locul ei si vezi daca tie ti-ar fi usor…e si ea om, uneori are probabil ganduri ciudate(emo), da aia nu inseamna ca nu te iubeste mai presus de orice…si ce daca iti reproseaza ca …nu repet ce ai scris, demonstreaza-i ca nu-i asa, ca daca te enervezi si etc nu o ajuti…are nevoie de sustinere morala mai mult ca tine, ca ea a avut parte de greul greu…si stii asta ..si app ce ai cu numele adriana? ca e nice

     
    • serrenis

      25 Februarie 2010 at 20:54

      Hey u!!!
      Ai dreptate, toţi suntem oameni şi mai greşim :), oricum nu e neaparat adevărat tot ce am scris (am corectat). În plus, asta e doar prima parte, urmează partea a doua care e cea mai fain ( nah şi s-a dus şi suspansul meu).
      Legat de nume, îmi place şi mie, normal, doar că eu aş fi vrut să aibă o însemnătate iniţială, nu să trebuiască să îi dau eu una, dar e ok şi aşa 🙂
      Te-am pupat!!

       
  2. adizzy

    1 Martie 2010 at 18:59

    1 martie calator :* stii u restu..te bazai mai pe seara pe mail

     
  3. neofit

    3 Martie 2010 at 02:43

    serrenis e buna povestitoare si daca totul este fictiune[ceea ce eu nu cred] este si va fi un talent.tema:relatia dintre copii si parinti cu subiectul,”copil nedorit”exprima,in general,teama de saracie a parintilor.povestitorul vorbeste[nareaza]la persoana intai.aparent ar fi un caz izolat;in realitate peste 50% dintre nascuti sunt conceputi din greseala.norocul este ca fata mosteneste inteligenta de la un ascendent indepartat ;astfel de copii reusesc in viata prin efort propriu.poti largi tema.ne-ai speriat cu boala ;vezi ca handicapul sentimental sa nu te determine sa cazi in greseala descrisa.daca as fi un dichiseanu mai tanar,te-as vindeca eu de acest handicap! cu bine!

     
  4. serrenis

    3 Martie 2010 at 12:41

    Mulţumesc!
    Aşa cum ziceam, nu e numai ficţiune, în fond, ca orice poveste, are la bază un sâmbure de adevăr, în cazul meu poate fructul întreg :). Aici mă refeream mai ales la copiii născuţi/ concepuţi înainte de „89, dar am folosit persoana întâi pt. că aproape tot ce scriu are o notă mai mult sau mai puţin personală. Ce îmi place mie la greşeală e că mai şi înveţi din ea, există copii „greşeli” care sunt iubiţi enorm de mult şi ajung să fie doriţi ( cum îi ziceam la adizzy, urmează a doua parte).
    Legat de handicapul meu sentimental, acesta se referă mai ales la relaţiile cu domnii(ca să nu le spun altfel) ca poţenţiali iubiţi .
    Apreciez răbdarea de a-mi citi postul kilometric de lung.
    Numai bine!

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: