RSS

here I go again

28 Aug

06_domino_copy7

Ziceam ieri că there is hope, well i am not that sure anymore. Am zis că nu mă mai uit la film pe comp înainte să dorm, nu mai mănânc, ci mă pun  să citesc. Zis şi făcut, dar din păcate rezultatul nu a fost cel aşteptat. Cu toate acestea, am adormit după o oră de încercări nu două ca altă dată. Bun până aici, să zicem că aş putea să mă obişnuiesc aşa…..şi acum elementul care îmi strică mie feng shuiu cu somnul: visele (mai ales cele pe care mi le amintesc). Mda, iar mi-am amintit jocul sick al creierului meu din timpul nopţii. Am visat că, atenţie, urma să mă căsătoresc….nuuuuuuu……coşmar în toată regula. În momentul de faţă căsătoria nu e de mine şi nici eu de ea, dar despre asta povestesc altă dată. So, în visul meu, urma să mă căsătoresc şi din păcate ştiu şi cu cine: cu my ex…nuuuuuuu…..nu pt că nu ar fi el bun de soţ, dar nu pt mine, plus că recent(o lună, două) mi-a spus că dacă ne-am fi împăcat m-ar fi luat de soţie( asta aşa, să văd eu ce am pierdut). Oricm, no thanks!!!!  Să mergem mai departe cu visul, deci, punctul culminant, ia ghiciţi voi cum era rochia mea de mireasă, pe care nu mi-am cumpărat-o eu, ci familia?? Era verde cu roz…ahahaha….şi nu era ca rochiile normale de mireasă, nici măcar ca cele anormale, ci era ca o rochie de plajă, super urâtă, din ceva material de supra, toată scămoşată, scurtă…bleaxs(de obicei nu judec lumea după haine şi nici nu sunt pretenţioasă, dar urma să mă căsătoresc, nu?). Şi ca să fie complet tabloul, pe ea scria ceva de china(nu made in china, că asta scria pe etichetă) sau scria xing xang nu ştiu ce, oricm ceva de genul, suficient cât să îmi dea fiori. Şi ca o mireasă ce am fost, am început să plâng, zicând că eu nu vreau rochia aia( nu că nu vreau să mă căsătoresc, omg), că aşa puţin mă cunoaşte familia, că mi-e nu îmi place rozul, că eu am vrut o rochie simplă, albă, etc.  uffff.. ce mai vis…horror.

Ah, da am uitat ce era mai important, finalul. În cele din urmă, m-am gândit să improvizez puţin şi să port o rochie elegantă, în locul rochiei de mireasă care nu exista. Tot căutând eu prin dulapurile surorii  mele, oare ce am găsit eu??? Rochia ei de mireasă, albă, frumoasă( cred) şi bine păstrată. Cum numai în vis se întâmplă îmi venea ca turnată şi hocus pocus, mi-am găsit rochie de mireasă. Şi aşa s-a terminat visul meu…atât îmi amintesc eu, sper că nu am ajuns şi la altar şi am zis „da” şi am trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi…

P.S. mă gândeam ce ar putea să însemne visul acesta şi să mă pun eu să îl interpretez, dar nu cred că vreau să încerc pt. că ştiu că mintea mea poate să fie bolnavă tare, uneori, aşa că mai bine mă abţin.

Anunțuri
 

Etichete:

2 răspunsuri la „here I go again

  1. adizzy

    29 August 2009 at 01:33

    ur funny 🙂 macar nu visezi cu examene, inmormantari, innecari si dinastea ,,si la tine s-a terminat cu bine, cred ca ce vrea sa zica visul e ca nu dispera in final tot cu bine se termina – faza cu rochia – de faza cu dan…u never know 😛 don;t kill me ca doar glumeam..

     
  2. serrenis

    29 August 2009 at 11:41

    poate ca urmeaza si astea…ma bucur ca macar cineva se distreaza de necazul meu…ahahaha…azi noapte am visat super multe chestiii, dar imi aduc aminte franturi si toate is combinate la mine in cap si bineinteles ca iar nu am putut sa adorm. vai adri,la visul asta, finalul nu a fost happy din punctul meu de vedere :). faptul ca am gasit rochia inseamna ca m-am maritat …uiii…legat de dan, din informatiile mele( 3 surse fff credibile), e taken(si nu de mine)…ieeeee!!!!!!!!!

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: