RSS

i didn’t do anything important, but still…

09 Iun

Balloons

Evadarea mea cu pofta de viata a fost altfel de data asta( e bine intr-un fel că aşa nu am respectat tiparul). Nu mi-am ales un loc anume unde să merg să citesc-asta a venit pe moment, după ce a ieşit din casă…şi am ajuns pe mal(în spatele scenei din Rozelor).Nush cât de strălucită a fost mişcarea mea pt că se pare că azi a fost ceva „festivitate” la baptişti, cu muzică şi multă lume…

Oricm mi-am găsit o bancă şi nu aveam de gând să o cedez aşa de uşor..am rezistat 2h(în care am citit 80 pag)…De obbicei nu îmi aleg locuri prea populate, sunt cam singură de cele mai multe ori..a fost interesant totuşi…în micile şi duficientele mele incursiuni în „viaţa”  din jurul meu am descoperit bebei de toate felurile(scumpi toţi de îmi venea să îî „mănânc”), cât de mici erau unii…hihi…Apoi toată lumea era îmbrăcată de sărbătoare(eu nu intru la categoria asta, că eram în flip-flops), iar „fraţii” chiar „pofteau” la viaţă…tot timpul mi s-au părut super uniţi între ei, kiar dacă nu sunt rude neaparat, simplul fapt că aparţin aceleiaşi comunităţi e suficient să fie fff sociabili şi deschişi unii cu alţii.Mai e şi relaţia lor cu Domnul…mă gândeam aşa fugitiv că eu nu comunic aşa de bine cu Doamne Doamne al meu, iar relaţia mea cu El e cam în ceaţă.

Apoi la banca mea au atentat 2 „sore” care vorbeau f frumos întrre ele, apoi o mamă şi un fiu(mi s-a dovedit că încă există „baiatul mamei”, iar în final..un cuplu(soţia era însărcinată) căruia i-am cedat de tot banca…era prea multă lume şi copiii teribil de pe partea cealaltă a apei s-au gândit să facă baie că deh, aşa e fain…

Aşa că, înarmată cu Phoenix în urechi m-am dus în partea opusă..şi am găsit banca…linişte…momentul meu…soare, adiere de vânt ca o mângâiere, culori, parfum de tei, atmosferă numai bună de visare…închid ochii şi-i zâmbesc soarelui(de fapt el îmi zâmbeşte mie). Dacă m-ar întreba cineva ce simt, nu aş putea să explic, simt pur şi simplu..acum deschid ochii: Doamne cât de albastru e cerul…am impresia că mă înghite, că mă dizolv…şi ce lin curg norii..Dacă nu aş avea muzică în urechi care nu mă lasă să aud zgomotul oraşului, aş zice că visez.

În realitate, nu cred că lucrurile stau aşa cum le văd şi le simt eu, de fapt eu le exagerez, le interiorizez şi le trăiesc la puterea a doua…prea le traiesc…

Ce zi…am reuşi şi să fug puţin(şi de responsabilităţi,  dar şi după teren)…iar apoi am hotărât că e cazul să învăţ să mă dau pe role(le am de 5 ani şi nu am învăţat)…aventură nu alta…mai am 12 ani fară o zi până o să ştiu să merg ca lumea pe ele(aşa mi-a spus profesorul)…

P.S. lungă ziua de azi!!! ups, de fapt s-a cam terminat, de fapt lungă a fost ziua de ieri pentru că deja am trecut în ziua de azi….cool

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 9 Iunie 2009 în Fără categorie

 

Etichete:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: